FOTO: Noi debutanţi în poezia românească, la “Colocviile tinerilor scriitori” de la Alba Iulia
Sala Senatului a Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia a găzduit vineri, 19 aprilie, o nouă ediţie a Colocviilor tinerilor scriitori, manifestare organizată de Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba – Hunedoara și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”.
Au fost prezenţi unii dintre cei valoroși critici și istorici literari ai literaturii române contemporane: Ion Pop, Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Ion Simuț, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Nicolae Oprea, Bogdan Creţu și Alex. Goldiş, scriitori din Alba, respectiv Aurel Pantea, Mircea Stâncel, Cornel Nistea, Ironim Muntean, Veronica Oşorheian, Dumitru Mălin, Petru Făgăraş, Rodica Chira, Sonia Elvireanu, dar şi studenţi, prieteni ai literaturii, şi alţii. De asemenea, a fost prezent preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, mare iubitor de literatură dar şi un sprijin de nădejde în promovarea culturii.
“Evenimentul care se desfăşoară astăzi are, cred eu, un potenţial inaugural, în sensul că ceea ce ne-am propus şi realizăm astăzi încă nu s-a propus şi nu s-a realizat în contextul literaturii române contemporane. Practic, am invitat 10 dintre cei mai valoroşi critici literari contemporani, care sunt în majoritate şi profesori universitari la diverse universităţi de prestigiu din ţară. Am invitat deci 10 critici literari din elita spiritului critic al literaturii române cotemporane, care au ales din debuturile anului 2012 fiecare câte o carte. Aşa că, am invitat şi 10 debutanţi în funcţie de preferinţele criticilor, debutanţi, care bănuiesc că în momentul în care au scris cărţile respective s-au aflat într-o stare de graţie, astfel nu se putea să trezească interesul foarte exigenţilor noştri invitaţi, mari critici literari cu toţii”, a declarat scriitorul Aurel Pantea, în deschiderea evenimentului.
O noutate anul acesta la Colocviile tinerilor scriitori a fost faptul că între cărțile selectate nu s-a regăsit nicio lucrare de proză ci doar poezie și critică literară. În cadrul colocviilor, au fost momente speciale dedicate criticului Gheorghe Grigurcu, căruia i s-a decernat un premiu de excelenţă, dar şi poetului Paul Aretzu, a cărui operă a fost prezentată la Alba Iulia, alături de 5 din cei 10 debutanţi ale căror volume au fost selectate de critici pentru a fi premiate: Alex Văsieş, student la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, Radu Niţescu (student la Facultatea de Litere din Bucureşti), Anatol Grosu (Basarabia), Laura Dan (singura reprezentantă a sexului frumos), Mihai Amaradia (Târgu Jiu), dar a fost amintită şi Emilia Faur (Sebeş). Tinerii scriitori prezenţi au citit din volumele lor iar la final au avut parte de o receptare critică pozitivă, care le dă speranţe într-o carieră de succes.
Ca o concluzie de final, Alba Iulia, prin filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al Bibliotecii „Lucian Blaga”, putem spune că devine încet, încet, un centru important de dezbateri şi creaţie literară din Transilvania şi nu numai. Mult succes în continuare. Aşteptăm cu interes o următoare ediţie a Colocviilor tinerilor scriitori.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CFR Călători oprește temporar vânzarea online a biletelor în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2026. Care este motivul
CFR Călători oprește temporar vânzarea online a biletelor în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2026. Care este motivul CFR Călători întrerupe temporar serviciul de achiziționare online a biletelor în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2026, pentru realizarea unor lucrări de mentenanță la infrastructura de rețea administrată de SC Informatică Feroviară SA. Călătorii care […]
Când intră primele burse școlare în anul școlar 2026-2027: Banii pentru bursele sociale se dau abia în noiembrie. Ce se întâmplă cu bursele de merit, tehnologice și cele pentru mame minore
Când intră primele burse școlare în anul școlar 2026-2027: Banii pentru bursele sociale se dau abia în noiembrie. Ce se întâmplă cu bursele de merit, tehnologice și cele pentru mame minore Elevii au început cursurile noului an școlar, iar una dintre întrebările importante pentru părinți este când intră bursele 2026-2027. Potrivit metodologiei de acordare a […]
Ce prevede regulamentul revizuit de cazare în căminele studențești din Alba Iulia: Cine beneficiază de cazare gratuită. Pentru ce motiv poți fi exclus din cămin
Ce prevede regulamentul revizuit de cazare în căminele studențești din Alba Iulia: Cine beneficiază de cazare gratuită. Pentru ce motive poți fi exclus din cămin Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 4 septembrie 2026, o formă revizuită a Regulamentului privind cazarea, organizarea și funționarea căminelor studențești. Noul […]