FOTO| Lucrările la o rețea de distribuție a gazelor naturale, pentru zona industrială a orașului Teiuș și satul Beldiu, au început
FOTO| Lucrările la o rețea de distribuție a gazelor naturale, pentru zona industrială a orașului Teiuș și satul Beldiu, au început
Pe drumul dinspre Teiuș spre Beldiu au început lucrările la o rețea de distribuție a gazelor naturale, pentru zona industrială a orașului Teiuș.
„O veste bună pentru toti cei ce cred in orasul nostru, in capacitatea lui de a se dezvolta (si acestia sunt majoritatea covârsitoare a concetatenilor nostri).
Au inceput lucrările pentru săpătura si montajul conductei de 160 mm in diametru, ce va alimenta in prima etapă zona industriala a orasului nostru, iar apoi satul Beldiu, care nu mai este demult in izolare.
Lucrarea presupune realizarea unui traseu de conducta de peste 2 km si a inceput cu prima zona, drumul Beldiului!
Gazul metan este o necesitate si nu un moft care va aduce bunastare si progres atât agentilor economici cat si locuitorilor din satul Beldiu, care-l asteapta de mult vreme, reprezentând mereu o promisiune a mai multor administratii, care astazi incepe sa se materializeze!”, au transmis reprezentanții
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]
Foto | Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul
Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul Primăria Blaj caută un constructor pentru reabilitarea Scuarului Petöfi Șándor. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie 2026. Din spațiu verde clasic, […]
Video | Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici”
Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici” Un tânăr din India, în vârstă de 25 de ani, venit de aproximativ trei ani și jumătate în România, a deschis, alături […]

