Actualitate

FOTO| Lucrări de renovare la Curtea de Apel Alba Iulia. Programul ședințelor ar putea fi afectat

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând de luni, 18.10.2021, sala de ședințe ”Constantin Hamangiu” (201) situată la etajul al II-lea al Palatului Justiției din Alba Iulia, unde se judecă de regulă dosare aflate pe rolul secției a I-a civilă și secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, va intra în renovare pe o perioadă estimată de 30 de zile.

Petrecerea Divorțaților

Ședințele de judecată, care au termen stabilit începând cu data de 18.10.2021 în sala ”Constantin Hamangiu”, se vor desfășura într-una din celelalte săli de judecată ale Curții de Apel Alba Iulia, conform programării și disponibilității zilnice. Curtea de Apel Alba Iulia va publica zilnic pe portalul instanței (accesibil pe Portalul instanțelor de judecată http://portal.just.ro) la rubrica Anunțuri Importante categoriile de cauze la care se modifică locul desfășurării ședinței de judecată.

Recomandăm justițiabililor să verifice pe portalul Curții de Apel Alba Iulia în ziua anterioară termenului stabilit, sala de judecată în care este relocată cauza ce fusese anterior programată la sala ”Constantin Hamangiu”.

Precizăm că în această perioadă este posibil să fie afectată programarea orară a ședințelor de judecată, care se pot prelungi după ora estimată inițial, având în vedere supraaglomerarea parțială a cauzelor în sălile de judecată disponibile.

În acest context, dar având în vedere și situația pandemică actuală reiterăm recomandarea către toți justițiabilii, avocații și ceilalți participanți la actul justiție să limiteze prezența la sediul instanței strict la situațiile în care prezența este obligatorie pentru înfăptuirea justiției și doar pentru timpul necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale și să respecte toate recomandările de conduită esențiale pentru limitarea riscurilor de îmbolnăvire:

  • Respectarea pe durata prezenței în instanță a măsurilor de igienă și protecție recomandate de Ministerul Sănătății și afișate în spațiile publice ale instanței;
  • Folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței:
    • e-mail ([email protected] – Registratură; [email protected] – Biroul de informare și relații publice)
    • fax (0258810286)
    • telefon (0258810289 – Arhivă, Registratură; 0258819877, 0746100207 Biroul de informare și relații publice)
  • Utilizarea aplicației informatice DOSAR ELECTRONIC pentru informare sau studierea dosarului și limitarea deplasării fizice la Arhiva instanței sau la celelalte compartimente publice;
  • Exprimarea acordului pentru citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic prin intermediul aplicației „TDS” (Trimitere Document Securizat) și eliminarea astfel integral a contactului fizic cu documentele de procedură comunicate de instanță prin intermediul serviciilor poștale;
  • Justițiabilii care se află în carantină sau izolare la domiciliu să înștiințeze în scris în cel mai scurt timp completul de judecată prin mijloacele tehnice disponibile: fax sau e-mail.

Lucrările de restaurare și renovare care debutează luni 18.10.2021 fac parte dintr-un proiect mai amplu care vizează principalele săli de judecată ale Curții de Apel Alba Iulia, situate la etajul al II-lea al clădirii monument istoric: sala de ședințe ”Constantin Hamangiu” (201) și sala de ședințe Vintilă Dongoroz (213). Principalele obiective ale lucrărilor sunt: refacerea finisajelor celor două săli, restaurarea ferestrelor și a căptușelilor acestora, pozarea ascunsă, pe cât posibil a cablajelor aparaturilor montate pe pereți, reabilitarea parchetului și a binelor (podiumurile completelor de judecată). Pentru a limita pe cât posibil impactul asupra activității de judecată pe timpul derulării proiectului de restaurare, lucrările de reparații la sala de ședințe ”Vintilă Dongoroz” vor fi realizate doar după finalizarea renovării sălii de ședințe ”Constantin Hamangiu”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alertă cu bombă într-un avion care a plecat de la Milano şi a aterizat la Bucureşti: Peste 180 de pasageri şi 7 membri ai echipajului, debarcați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alertă cu bombă într-un avion care a plecat de la Milano şi a aterizat la Bucureşti: Peste 180 de pasageri şi 7 membri ai echipajului, debarcați O celulă de criză a fost activată pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, în urma unei amenințări cu bombă care a vizat o aeronavă a companiei Wizz Air, […]

Citește mai mult

Actualitate

Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” din vestul României, aproape de final: Cum au schimbat munții de pământ excavați peisajul pe cei peste 9 kilometri

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” din vestul României, aproape de final: Cum au schimbat munții de pământ excavați peisajul pe cei peste 9 kilometri Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” din vestul României, unul dintre cele mai așteptate segmente de autostradă din țară, se apropie de final. Sectorul, completat de o secțiune de aproximativ patru kilometri […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Controale de amploare în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a constatat pe proprie piele cât de greu se poate face o programare: „Cine crede că fentează regulile, se înșală!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Controale de amploare în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a constatat pe proprie piele cât de greu se poate face o programare: „Cine crede că fentează regulile, se înșală!” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declanșat controale extinse în spitalele publice din România, după ce a verificat personal cât de dificil este pentru un pacient […]

Citește mai mult