Sport

FOTO, LIVE-TEXT: Metalurgistul Cugir – Crișul Chișineu Criș 1-1 (1-0) | Doar remiză sub Drăgana, oaspeții au egalat în inferioritate

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a obținut o remiză la primul meci din retur, 1-1 (1-0), cu Crișul Chișineu Criș, în derby-ul de sub Drăgana.

Petrecerea Divorțaților

Coșmarul arădean continuă pentru formațiile din Alba, „roș-albaștrii” fiind egalați prin Modan (79) – când oaspeții erau în inferioritate numerică, Necșulescu (27) – deschizând scorul. Într-o rundă cu rezultate favorabile, cugirenii au ratat șansa să se apropie de lider la 4 puncte și să urce pe poziția secundă!

*1-0, MIN. 27: NECȘULESCU a transformat impecabil o lovitură liberă de la 22 de metri, o execuție vicleană, peste zid, în vinclul din stânga lui Dragău

*1-1, MIN. 79: MODAN, lansat în adâncime de Gâlcă, l-a driblat pe Crivăț în lateral dreapta și a trimis în poarta goală!

*Călin Moldovan: „Inexplicabil, eliminarea lui Bozian ne-a făcut mai mult rău!”

„La prima vedere, pare inexplicabil acest rezultat. Am avut jocul în mână, dar paradoxal, eliminarea lui Bozian ne-a făcut mai mult rău. Nu știu ce s-a întâmplat, având om în plus, a dispărut luciditatea și totul a culminat cu golul primit foarte ușor. Trebuia să avem mai multă maturitate, sunt dezamăgit de rezultat și de faptul că nu am gestionat corespunzător superioritatea numerică„, a spus Călin Moldovan.

*Adrian Abrudean: „În condițiile date, este excelentă remiza”

„În condițiile date, sunt foarte mulțumit de punctul scos in extremis, împotriva unei echipe de posesie, experimentată. Situația a devenit foarte complicată în inferioritate numerică. Bozian mi-a spus că a înjurat, dar mai mult ca o descărcare pentru o fază, nu la adresa arbitrului. A contat că ne-am păstrat organizarea de joc și am profitat de situațiile de contraatac, pentru că știam că vor fi oportunități. Sunt mândru de băieții mei, au făcut rispă de efort pentru a suplini omul în minus și mă bucură acest punct cucerit după ce am jucat în 10 aproape o repriză”, a menționat Adrian Abrudean.

*Bozian eliminat direct în minutul 48!

În repriza a doua, în minutul 48, Bozian a fost eliminat direct, pentru injurii, după un dialog la centrul terenului cu arbitrul! Prima ocazie a actului secund a fost șutul lui Șaucă (61) – prins în doi timpi de portar. Nou-intratul Făgărășanu (67) a reluat modest cu capul, pe centru, la centrarea lui Șaucă. În minutul 71, Dragău a intervenit salutar, cu piciorul în fața lui Făgărășanu, scăpat singur, iar la faza următoare Șaucă a solicitat  un penalty după un duel cu Pavel în lateralul careului mare. În minutul 73, Făgărășanu a executat o lovitură liberă laterală, în brațele portarului. I. Grozav (76) – la un pas de autogol, la o minge lungă către M. Matei! Ciornei (83) putea aduce avantajul în tabăra oaspeților, însă Crivăț a respins în lateral șutul din 14 metri! Modan (86) – șut din unghi, pe contraatac, peste transversală. Făgărășanu (88) a tras din întoarcere, pe centru, a reținut Dagău. Șuteu (88) – nu ajunge balonul în careul mic. Dragău a respins fabulos șutul lui Necșulescu (90+2), iar apoi Făgărășanu a reuat alături din careul mic.

Prima ocazie a jocului este semnată de Șaucă (2) – șut în diagonală, pe lângă colțul lung. Ocazie imensă pentru oaspeți, M. Matei (7) – scăpat singur a fost blocat de Crivăț, la 10 metri, iar apoi reluarea lui I. Ianc este respinsă din fața porții de un fundaș! Același M. Matei (12) șutează pe jos, de la 16 metri, în brațele portarului. În minutul 38, intervenție extraordinară a portarului Dagău, ce a respins de lângă bară mingea deviată de Modan, aflat la un pas de autogol. Bozian replică cu un șut de la 18 metri, prins de Crivăț (39). Diagonală P. Păcurar (41) pentru Vitinha, al cărui șut din unghi, din 8 metri, este respins de portarul ieșit în întâmpinare. Necșulescu (45) a încercat un lob de la 15 metri, Dagău a reținut.

În tribune sunt în jur de 400 de spectatori, gazdele evoluează în roșu-albastru, iar vizitatorii în alb-albastru.

*Ov. Morariu – noul căpitan

La prima reprezentație a anului, „roș-albaștrii” se prezintă după o campanie interesantă de achiziții. În prima formulă din retur sunt 6 jucători nou-veniți: Bold, Ov. Morariu – noul căpitan al Cugirului în absența lui Itu, I. Grozav, Vitinha, P. Păcurar, Cîrstean,

Echipe de start:

Metalurgistul: Crivăț – Bold, Ov. Morariu/ cpt, I. Grozav, Vitinha – Șaucă (81, Șuteu), Dican, P. Păcurar, Dicu (89, Dohotariu) – Necșulescu, Cîrstean (62, Făgărășanu); rezerve N. Bănică, Lang, M. Neagu, Vărărean. Antrenor Călin Moldovan.

Crișul: Dagău – Clej, (90+1, Lezeu) Pavel/ cpt, Siminic, Suslak (82, Ciornei) – Piț, Gâlcă, I. Ianc, Bozian – Modan, M. Matei (81, Maghici); rezerve Mucha, D. Lazăr, Sabău, Lezeu, Lung,. Antrenor Adrian Abrudean.

Arbitri: Cl. Ștef, V. Gașpar, B. Albu (toți Tg. Mureș) Observatori D. Lucaciu (Cluj), D. Micșa (Timișoara)

Avertismente: Vitinha (50), Ov. Morariu (85) / Suslak (38) *Cartonaș roșu; Bozian (48)

[nggallery id=6813]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș În urma etapei a 8-a din SuperLiga Alba s-a consemnat schimbarea liderului. Industria Galda a urcat pe primul loc grație victoriei categorice de la Daia Română, în condițiile în care derby-ul de la Sebeș s-a încheiat […]

Citește mai mult

Sport

Video | Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari

Ioana Oprean

Publicat

în

Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari Vicecampioana Volei Alba Blaj a fost învinsă, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de campioana en-titre CSO Voluntari în Supercupa României la volei feminin. Echipa din Voluntari s-a impus cu 3-0 (25-21, 30-28, 25-16). Meciul a durat o oră și 38 de minute. Partida […]

Citește mai mult

Sport

Video | CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale paridei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale paridei CIL Blaj a încheiat la egalitate, 0-0, partida din deplasare cu Unirea Sântana, derby-ul rundei a noua din Liga 3 de fotbal. Prima repriză a oferit un joc dinamic, cu acțiuni la ambele porți. În prim-plan-ul fazelor ofensive ale […]

Citește mai mult