Sport

FOTO, LIVE-TEXT, Industria Galda – CSM Școlar Reșița 0-1 (0-0) | „Rosso-nerii” au câștigat „finala” și mai speră la promovare! Găldenii, la al treilea eșec consecutiv!

Dan HENEGAR

Publicat

în

La ultima reprezentație internă, Industria Galda de Jos  a pierdut cu CSM Școlar Reșița, scor 0-1 (0-0), pretendenta la promovare în eșalonul secund, obligată să învingă pentru a mai spera la Liga a 2-a înaintea ultimei runde.

Petrecerea Divorțaților

Rezerva Negoescu (intrat cu 8 minute mai devreme) a marcat în minutul 78, gol care prelungește suspansul în privința echipe care va accede în eșalonul superior.

*Paul Ciucă: „Am jucat cinstit, este o victorie că am încheiat campionatul”

„Întâlnirea a fost echilibrată, noi având două ocazii mari în startul reprizei secunde. Mă așteptam ca adversarii să fie mai puternici. Mă bucur că se termină campionatul, pentru că am avut mari probleme, eram la limită, nu știam dacă avem trei juniori disponibili. În ciuda tuturor speculațiilor, am jucat cinstit astăzi, ca în toate jocurile. Normal că nu poți fi mulțumit când pierzi trei meciuri la rând. Pentru noi este o mare victorie că am încheiat campionatul. Deși ca și clasare suntem inferiori stagiunii trecute, nu am cum să fiu supărat pentru că am făcut performanță, am fost până acum trei meciuri în lupta la vârf. Sunt mândru de ce au realizat jucătorii și sper ca băieții să-și primească banii cuveniți„, a declarat Paul Ciucă.

*Leo Doană: „Încă sperăm la promovare”

„Am câștigat a 4-a finală, sperăm să o câștigăm și pe ultima, Mai sperăm la promovare, în ultima etapă se poate întâmpla orice.Am făcut un meci bun, pe care l-am controlat de la început până la sfârșit. Îi felicit pe jucătorii care au intrat pe parcurs, au adus un plus și un aport important la câștigarea jocului, în special Negoescu, au înțeles statutul de rezervă, au dovedit că fac parte din echipă„, a spus Leo Doană.

Miza a fost numai pentru „rosso-nerii” din Valea Domanului, care speră ca  Ripensia să se încurce în ultima etapă, acasă cu Pandurii 2.

Găldenii au sfuerit al treilea eșec la rând, fără a înscrie, despărțindu-se cu o înfrângere de fani, după o primăvară în care au contat până acum o lună în lupta la vârf.

Vizitatorii au maximum de puncte în ultimele trei confruntări, iar Industria nu a reușit să câștige în precedentele 270 de minute, adunând numai un punct.

*min. 85: avertiment pentru Zimmerman

*min. 83: șut Cioară de la 30 de metri, boxat de Zimmerman

*min. 81: a debutat Sg. Puha, ce l-a înlocuit pe Savin

*min. 79: intră Cioară, a ieșit S. Mureșan

*0-1, MIN. 78: NEGOESCU a reluat din 6 metri, la centrarea perfectă a Liuba

*min. 73: cap Breșneni peste poartă, la centrarea lui Liuba

*min. 72: șut Baghiu în diagonală, pe lângă bara stângă

*min. 71: avertisment Baghiu

*min. 70: intră Negoescu, a ieșit Beloescu; la gazde a intrat Baghiu, a ieșit Frențiu

*min. 68: iarăși ocazie imensă a oaspeților, șut Liuba de la 8 metri, a respins Haiduc cu capul de pe linia porții

*min. 67: oaspeții au solicitat un nou penalty, la un duel D. Lupșan – Beloescu

*min. 66: Cernea înlocuit de Costea

*min. 64: Liuba bocat la 10 metri de D. Lupșan

*min. 62: ratare imensă Breșneni, șut peste din 5 metri, la centrarea lui Săndescu

*min. 60: a ieșit Muselin, a intrat Săndescu

*min. 57: intervenție exceentă Haiduc, la limita careului, în faâa lui Beloescu

*min. 55: Poiană a intrat în locul lui Costescu

*min. 52: primul avertisment, Rodean

*min. 48: șut Savid de la 20 de metri, pe lângă vinclul stâng

*min. 47: G. Goronea, din unghi, în careu mi,c, a șutat peste poartă, după pătrunderea lui Frențiu.

Pauxă la Galda după o repirză extrem de modestă

*min. 45: Cernea centrează din lovitură liberă, Frențiu șterge balonul cu capul la 8 metri, Zimmerman a reținut

*min. 40: prima înlocuire la oaspeți, F. Himcinschi, înlocuit de Keita, atacantul albaiulian părăsind dezamăgit terenul

*min. 14: F. Himcinschi cere penalty la un șut din careu ce a lovit mâna lui D. Lupșan

*min. 6: corner periculos Frențiu scos de sub bară de Zimmerman

Partida va începe cu câteva minute întârziere, în tribune fiind și 20 de spuorteri ai Reșiței, plus antrenorii Adorian Himcinschi, ce a venit să-și vadă fiul și Mihai Manea, de la competitoarele din județ

Echipe de start: Industria: Căt. Ștef – Olar, Haiduc, D. Lupșan, Rodean – Vonya – Frențiu (70, Baghiu), G. Goronea, Cernea (66, Costea), Savin (83, Sg. Puha) –  S. Mureșan (79, Cioară); rezerve Iancău, Al. Man, R. David. Antrenor Paul Ciucă.

CSM Reșița: Zimmermann – Szijj, Banac, Doda, Liuba – Costescu, Bloju, Breșneni, Muselin – Beloescu,  F. Himcinschi; rezerve Epure, Costachi, Negrei, Keita, Negoescu, Poiană, Săndescu. Antrenor Leontin Doană.

*Probleme majore de lot pentru Paul Ciucă!

Probleme majore de lot pentru amfitrioni, care nu pot conta pe Cioplântă – accidentat de durată, Boancă – suspendat. În plus un alt juniori, P. Man, ce era anunțat titular a făcut varicelă ieri, iar Savin este astăzi la serviciu, dar se speră că va ajunge la meci. În această situație disperată, Paul Ciucă a fost aproape să-l titularizeze pe juniorul Sergiu Puha, la 17 ani, ce va debuta în eșalonul terț!

[nggallery id=3992]

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Star Pro Optimum, rezultate excelente la turneul Academiei Hagi! Locul întâi la Under 12 și locul 3 la Under 13, pentru micuții fotbaliști albaiulieni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Star Pro Optimum, rezultate excelente al turneul Academiei Hagi! Locul întâi la Under 12 și locul 3 la Under 13, pentru micuții fotbaliști albaiulieni! Clubul Star Pro Optimum a încheiat cu rezultate deosebite turneul de fotbal desfășurat în cadrul bazei sportive a Academiei Hagi, școala de fotbal a Gheorghe Hagi, actualul seelcționer al României Tinerii […]

Citește mai mult

Sport

Albaiulianul Cornel Țălnar, replică pentru „Procurorul” Dinu: „Mă rog la Bunul Dumnezeu să îmbătrânim frumos” | Conflict dur, iscat de un apartament în București!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul albaiulianCornel Țălnar, replică pentru „Procurorul” Dinu: „Mă rog la Bunul Dumnezeu să îmbătrânim frumos” | Conflict dur, iscat de la un apartament în București! Cornel Țălnar (69 de ani) a evitat să mai pună paie pe foc în conflictul cu nașul său, Cornel Dinu (78 de ani), în ciuda jignirilor care i-au fost adresate. […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție Sâmbătă, 31 octombrie, Orăștie a găzduit un puternic concurs de Șah Rapid. Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție. Sportivii de la […]

Citește mai mult