FOTO, LIVE-TEXT: CSO Cugir – CS Hunedoara 0-1 (0-1)! Uriașă surpriză, „roș-albaștrii” s-au împiedicat sub Drăgana!
Uriașă surpriză sub Drăgana, un eșec cugirean tocmai într-un moment în care se visa la fotoliul de lider, după 4 victorii consecutive și realizarea matematică a prezenței la barajul de promovare! Cu gândul la derby-ul pentru fotoliul de lider cu Unirea Dej de săptămâna viitoare, CSO Cugir a pierdut primul meci acasă de acasă din acest sezon, scor 0-1 (0-1), cu CS Hunedoara.
„Roș-albaștrii” sunt acum la 5 puncte de prima poziție, când mai sunt două runde, iar gruparea de lângă furnale a dat lovitura și a cucerit trei puncte de aur, prin penalty-ul trnsformat de R. Cristian (26). putându-se deja considerată salvată de la retrogradare. Un gol împotriva cursului jocului, un avantaj minim apărat cu dinții de elevii lui Spătaru, în vreme ce CSO Cugir a pierdut acasă după un an și 7 luni! (0-3, cu Luceafărul Oradea, în septembrie 2019).
În actul secund, hunedorenii au fragmentat excesiv jocul, au apelat la trageri multiple de timp, la accidentări teatrale, totul pentru a cuceri cele trei puncte nevisate înaintea startului. „Este clar că nu am realizat o prestație la nivelul dorit Băieții au avut ambiție, au muncit, au vrut, dar atât s-a putut în acest meci. A fost greu să ne motivăm, în condițiile în care suntem deja martematic la baraj, poate că am crezut că suntem deja învingători, însă îmi pare foarte rău că nu am câștigat, mai ales după evenimentele din tur„, spus antrenorul Lucian Itu.
R. Opric, intervenție excelentă la 20 de metri, în fața lui Bortaș (51), atacantul fiind lansat central de Vasinc. Reluare cu capul, din 8 meri, Bortaș, a respins Opric în lateral (56). Cioargă (59), o reluare acrobatică din centrul careului, mult peste. Prin introducerea lui Banac, hunedoreinii au trecut în sistemul 5-3-2, pentru a apăra avantajul! Cioargă (69) a șutat de la 20 de metri, peste. Cap Itu (86) reținut de Raț
Un rezultat surprinzător la pauză, contrar cursului jocului CS Hunedoara conduce cu 1-0
Partida este dominată teritorial de amfitrioni, care au avut prima ocazie în minutul 5, prin M. Lupu, neatent în apropierea carelului mic, a ratat șutul. În minutul 13, Raț a respins cu piciorul șutul lui Cocan, de la 15 metri. R. Cristian (20) și-a încercat șansa de la 20 de metri, minge ușoară pentru Opric. Lansat frontal, Cocam (23) a trimis alături. Ocazie imensă pentru CSO în minutul 44; trei opoprtunități într-o singură fază: cap M. Lupu scos incredibil de lângă bară de Raț, apoi P. Păcurar șuetază dar este blocat de Ciucuresu, iar apoi ex-uniristul reia din 7 metri peste!
După deschiderea scorului, unedorenii au prins curaj, iar Pau (37) a șutat de la 20 de metri alături. Cocan (40) a șutat de la 18 metri, peste transversală, iar Al. Rus, un minut mai târziu a tras pe lângă bara dreaptă
*0-1, MIN. 26: Ciucurescu este faultat în careu de Dohotariu, o neglijență a fundașului, penalty executat de R. CRISTIAN, plasat, lângă bara dreaptă (prima acțiune ofensivă serioasă a vizitatorilor). Portarul CSO nu a reușit isprava de lângă frunale, când în minutul 45 a parat execuția lui R. Cristian.
În distribuția gazdelor nu se regăsesc Vitinha, I. Grozav, ambii ușor accidentați și Dușmanu, fiind titular, în premieră Fl. Sandu (la debut).
Cu ultimele 4 meciuri câștigate, “roș-albaștrii” (cei mai buni din Seria a 9-a pe teren propriu, 19 puncte, golaveraj 15-5) au față disperarea grupării de lângă furnale, ce nu a scăpat de emoțiile retrogradării (două insuccese acasă, cu Sticla Turda, 0-1, și Unirea Dej, 2-4, în care au condus până în minutul 72).
Trupa de sub Drăgana (poziția secundă, 35 de puncte) are două întâlniri succesive pe “Arena CSO”, cu CS Hunedoara (locul 8, 16 puncte), sâmbătă, 17 aprilie, ora 17.00, și marele derby cu liderul Unirea Dej (în 24 aprilie) și își propune maximum de puncte în aceste jocuri pentru a termina în fruntea ierarhiei.
Echipe:
CSO Cugir: R. Opric – Tăban, Dohotariu, Șt. Radu, Al. Rus – Boldea, M. Neagu/ cpt (71, Itu) – Cocan (52, Șaucă), P. Păcurar, Fl. Sandu (52, Cioargă) – M. Lupu; rezerve: Toilă, L. Contra, Budin, Casian, Șuteu, Vlădia. Antrenor Lucian Itu.
CS Hunedoara: Raț – Ciucurescu, Kovacs 988, F. Iacob), Kelemen – Marinca – Pau, Herci (56, Banac), R. Cristian/ cpt, Bloj – Bortaș (73, Buzincu), Vasinc (73, Muscă); rezerve Lefter, Radicof, Neacșu, G. Rusu. Antenor Raul Spătaru.
Avertismente: Fl. Sandu (42, Șt. Radu (83), M. Lupu (90). P. Păcurar (90+3), Dohotariu (90+5) / Bloj (7), Kelemen (33), Bortaș (39), Kovacs (73), Ciucurescu (79), Pau (83)
Arbitri R. Ciorbea (Sînpetru), V. Pănzaru, A. Pavel Cojocaru (ambii Brașov) Observatori C. Trancă (Timișoara), D. Cioloboc (Tg. Mureș)
[nggallery id=8152]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podium!
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podiumul Seriei 10! Rezultate diametral opuse pentru conjudețene în ultimele dispute din cadrul campionatelor organizate de FRF: la Under 19, victorii pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, în dublele interne, la Under 17, eșecuri pentru reprezentantele […]
Video: Nicolae Stanciu, gol în thrillerul din semifinala FA Cup, pierdută dramatic de Dalian, 3-4, cu Yunan, echipa românilor Burcă și Ioniță
Albaiulianul Nicolae Stanciu, gol în semifinala nebună din FA Cup, pierdută dramatic de Dalian, 3-4, cu Yunan, echipa românilor Burcă și Ioniță Duelul românilor, în semifinală FA Cup, în China, Yunnan Yukun – Dalian Yingbo, Burcă și Ioniță versus Nicolae Stanciu a fost unul senzațional, încheiat 4-3, după 2-0 și 2-3, cu reușita semnată de […]
Student Sport Alba Iulia, victorie la Under 15, egal la Under 17 și eșec la senioare, Liga 2, fotbal feminin Student Sport Alba Iulia, formație care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a înregistrat o victorie la Under 15 (5-3 cu ACS Roma Florin Pădurean), o remiză la Under 17 (1-1 cu Alma Sibiu) și […]
