Ştirea zilei

FOTO| Încă 4 treceri de pietoni inteligente la Alba Iulia. Cum funcţionează sistemul și unde sunt amplasate

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia este al doilea oraş din România unde a fost implementat principiul trecerilor de pietoni inteligente. Un astfel de sistem a fost realizat prima dată la una dintre cele mai periculoase treceri din oraş, pe strada Cloșca, unde, în trecut, a şi avut loc un accident rutier mortal.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit viceprimarului cu atribuții de primar, Voicu Paul, încă 4 treceri de pietoni din Alba Iulia au trecut pe modul safe, după modelul celei de pe strada Cloșca: cu senzori de prezență, suprailuminate autonom și sigure. Urmează alte 4 pe Calea Moților. Ținta finală e ca toate trecerile de pietoni importante din oraș să fie aduse la aceasta formă, a siguranței actualizate la condițiile din 2020.

Noile treceri de pietoni sunt pe tronsonul Stadion – Micești: intersecția cu strada Calea Labului, intersecția cu strada Albac, zona de acces către Parcul Dendrologic și în zona Centrului Medical Medisol.

Trecerea de pietoni inteligentă este utilă, în special, pe timpul nopţii. În momentul în care senzorii integraţi pe stâlp detectează un pieton, ledurile montate pe cei doi stâlpi luminează intermitent semnalizând conducătorului auto că pe trecere se află pietoni. Sistemul funcţionează timp de 30 de secunde sau cât timp pietonii sunt angajaţi în traversare, iar dacă după cele 30 de secunde sistemul inteligent nu mai detectează prezenţa pietonilor, el revine la starea iniţială.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult