Ştirea zilei

FOTO: Imagini spectaculoase cu capre negre, surprinse într-o pădure din Parcul Naţional Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini spectaculoase cu capre negre au fost postate de Parcul Naţional Apuseni pe pagina de Facebook.

Animalele au fost filmate cu o cameră cu senzori montată de specialiști în cadrul acțiunilor de monitorizare a faunei.

În unele imagini se observă capre negre uitându-se curioase spre camera de fotografiat, parcă ştiind că sunt pozate, iar în altele este vorba despre capre negre cu iezi, parcă şi mai curioşi ca mamele lor.

Capra neagră (rupicapra rupicapra) este un animal ierbivor care trăieşte în zonele stâncoase montane din Europa. Capra neagră are picioare musculoase şi copite despicate, ce le permite să se caţere în zone stâncoase, inaccesibile altor specii.

Acest animal ierbivor este gregar: trăieşte în ciopoare de 5-30 exemplare, conduse de femele bătrâne. Masculii adulţi de peste cinci ani duc o viaţă solitară, retraşi în zone greu accesibile. Vârsta unui exemplar poate fi aflată numărând inelele de pe coarne. Durata de viaţă este estimată la 15-20 de ani.

Capra neagră se distinge prin agilitate, putând face salturi de până la 2 m înălţime şi 6 m lungime. Chiar şi pe stânci abrupte, poate atinge o viteză de 50 km/ora. La nevoie poate înota, dar traversarea lacurilor alpine o epuizează. Printre duşmanii caprelor negre se numără urşii, lupii, râşii şi acvilele de munte, dar numărul exemplarelor nu este periclitat de prădători.

[nggallery id=4720]

Save

Save

Save

Save


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025 Camera de Conturi Alba a publicat un raport rezultat în urma misiunii de audit financiar derulat la Primăria comunei Noșlac, pentru exercițiul bugetar al anului 2025. Concluzia auditorilor este de ”opinie contrară”, ceea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]

Citește mai mult