FOTO| „Fii satului Stremț”, o manifestare reușită. Sărbătoarea, reluată după un an de pauză
După un an de pauză, din cauza pandemiei de coronavirus, în zilele de 14-15 August a avut loc evenimentul ,,Fii satului Stremț”, cu o gamă variată de activități începând cu întreceri la șah, tenis de masă și fotbal.
Duminică 15 August manifestările au început cu un tedeum în fața Monumentului Eroilor din satul Stremț, la care au fost prezenți cinci preoți, un numeros public și oficialități din județ.
„În acest cadru au fost premiați cu diplome și sume de bani cupluri care au sărbătorit 50 și 60 de ani de căsătorie, câștigătorii întrecerilor sportive, păstrători ai tradițiilor străvechi și în mod deosebit au fost premiați componențîi echipei de fotbal ,,Voința Stremt “ câștigători pentru a doua oară consecutiv ai Cupei României, faza județeană.
În continuare manifestările s-au desfășurat în incinta bazei sportive Stremț, în aer liber pe o scenă amenajată în acest sens. Înainte de începerea propriu-zisă a manifestărilor cultural artistice, a avut loc bine cunoscută masă populară cu participarea a sute de cetățeni și invitați prezenți la această manifestare.
La programul cultural artistic desfășurat pe durata a 5 ore și-au dat concursul, Ansamblul cultural artistic,, Monica Stan” din Stremț, ,,Dor Teiușan” din Teiuș, ,, Cununa Fărăului” din Fărău, ,, 60 plus” Albă-Iulia, Soliștii vocali Ina Ioana Todoran, Iulian Bîc, Cornelia-Ionela Maxa și alțîi pe care nu ii mai enumerăm din cauza spațiului. Totul a culminat cu recitalul extraordinar al artistului Nicolae Furdui Iancu și grupul ,,Crai Nou” care s-au bucurat de un mare succes.
Manifestarea s-a încheiat cu alocuțiunea domnului primar Traian Ștefan Popa, care a mulțumit tuturor celor prezenți, precum și artiștilor ce au încântat publicul. Focul de artificii a încheiat o manifestare pe care o considerăm o reușită”, a scris pe facebook primarul comunei Traian Ștefan Popa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]
Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune
Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj. Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]
