Sport

FOTO: Festivalul “Open Şah Alba” – Ionel Miron învinge la Teiuş *Clasamentul turneului după etapa a 8-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

Open Sah Teius 8Festivalul “Open Şah Alba” organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Şah Alba în memoria maestrului Mihail Breaz a continuat joi 21 august cu etapa a 8-a desfăşurată la Teiuş.

Petrecerea Divorțaților

La startul turneului, găzduit în cele mai bune condiţii de Casa de Cultură din Teiuş, s-au prezentat 54 de jucători dintre care 13 jucători locali. Oraşul Teiuş este unul dintre centrele şahiste de tradiţie ale judeţului Alba, în special datorită implicării deosebite a profesorului Sabin Borşia, care în ultimele trei decenii a fost un adevărat motor al mişcării şahiste teiuşene.

După primele 5 runde, Ovidiu Lupu părea să aibă cele mai mari şanse la primul loc, şahistul clubului CSO Cugir având maxim de puncte şi fiind desprins de restul plutonului.

Ultimele două runde însă au produs spectaculoase răsturnări de situaţie. Mai întâi, în runda a 6-a Ovidiu Lupu nu a reuşit decât o remiză împotriva juniorului George Ileană, ceea ce le-a permis urmăritorilor să se apropie la o singură jumătate de punct, aşa că totul urma să se decidă în ultima rundă.

Prezent în mijlocul participanţilor, Mirel Hălălai, primarul oraşului Teiuş, a dat startul în partida derby dintre liderul clasamentului şi favoritul publicului Andrei Sechereş. Ceea ce părea a fi partida decisivă pentru locul 1, s-a încheiat după o luptă dramatică cu victoria juniorului teiuşan. Câstigătorul turneului avea însă să se decidă la masa a 2-a, unde maestrul Ionel Miron (Aiud) a câştigat în ultimele secunde partida cu George Open Sah Teius 3Ileană, egalându-l la puncte pe Adrian Sechereş şi câştigând locul 1 la coeficienţii de departajare. Un amănunt interesant este că învingătorul turneului este patronul SC Iomir SRL, firmă care produce pufuleţi chiar în Teiuş.

Adrian Sechereş (Teiuş) a trebuit să se mulţumească cu al treilea loc secund consecutiv, după precedentele două obţinute la Cugir şi Aiud. Treapta a treia a podiumului a fost ocupată de Peter Rankov (Serbia), reprezentantul clubului Unirea Rîtişor din Banatul Sârbesc, care a încheiat cu acelaşi număr de puncte ca şi primii doi clasaţi, dar a avut un coeficient Bucholtz inferior, în timp ce Ovidiu Lupu (CSO Cugir), care a condus aproape tot turneul, s-a clasat la final doar pe locul 4.

Pe lângă premiile din clasamentul general, primarul Mirel Hălălai, împreună cu profesorul Sabin Borşia şi reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Şah Alba, Dorin Şerdean şi Marius Ceteraş, au înmânat premii şi pentru primii clasaţi la următoarele secţiuni:

Veterani: 1.Mihai Vîlceanu (Cugir) 2.Ioan Roncea (Sebeş) 3.Ioan Cardoş (Aiud)

Feminin: 1.Nicoleta Băcanu (Sibiu) 2.Maria Ileană (Alba Iulia) 3.Bianca Tincu (Sebeş)

Jucători locali: 1.Marius Udrea (Teiuş) 2.Mihai Lascu (Teiuş) 3.Simion Sechereş (Teiuş)

Copii sub 12 ani: 1.Camelia Gozner (Sibiu) 2.Daniel Armenciu (Teiuş) 3.Vlad Domşa (Teiuş)

Copii sub 10 ani: 1.Ilie Arion (Cugir) 2.Aurel Tutelea (Sibiu) 3.Renato Iordăchescu (Cugir)

Copii sub 8 ani: 1. Radu Ţâmpea (Alba Iulia) 2.Raul Ferenţiu (Cluj-Napoca) 3.Ianis Tarciuc (Sebeş/CSO Cugir)

Turneul a fost arbitrat de Mihai Partenie (Giarmata Vii – Timiş) şi Marius Ceteraş (Alba Iulia).

La reuşita organizării turneului o importantă contribuţie au avut şi familiile Sechereş şi Lascu din Teiuş, care au jucat nu doar rolul de suporteri ai propriilor copii, dar şi pe cel de gazde ospitaliere.

Ultimele două etape ale festivalului “Open Şah Alba”, organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Şah Alba, se vor desfăşura la  Blaj (Disco Opera – vineri 22 august) şi Sebeş (Primăria Sebeş – sâmbătă 23 august), ambele cu începere de la orele 16, înscrierile urmând a fi validate în intervalul orar 15.30 – 16.00. La aceste turnee au dreptul să participe atât jucători legitimaţi, cât şi jucători nelegitimaţi. Turneele finale se vor desfăşura duminică 24 august la Sala Unirii din  Alba Iulia începând cu orele 10.

Clasamentul general la zi după desfăşurarea a 8 etape ale festivalului “Open Şah Alba 2014” şi alte informaţii despre festival sunt disponibile pe site-ul www.sahalba.ro .

Vezi clasamentul general

[nggallery id=2206]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]

Citește mai mult

Sport

Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir”   Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]

Citește mai mult

Sport

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive

Ioana Oprean

Publicat

în

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult