Ştirea zilei

FOTO: Duminica, în Alba Iulia, mașinile ies la plimbare

Ioana Oprean

Publicat

în

Ieri în Alba – Iulia, o frumoasă zi de duminică, în care au ieșit la plimbare… mașinile. Asta n-ar fi o problemă, dacă unele din ele n-ar bloca apoi, aproape toată ziua, trotuare și zone din carosabil (sau orice alt spațiu unde pare că ar încăpea vârâtă o mașină).

bloc280-1Alba Iulia nu este, încă, sufocată de mașini. Putem arăta multe orașe care stau mai rău, dar problema începe să apară tot mai des, atât în zonele centrale (sau în cetate), cât și în cartiere. Ieri de exemplu, duminică, accesul în zona Universității era extrem de îngreunat cu mașini parcate pe toate străduțele, nu doar în spațiile amenajate, dar și pe banda de ciculație (la pod ajungând până în curbă!), cât și pe torotuar, inclusiv sub semnele de „staționarea interzisă”. Bulevardele majore sunt și ele de cele mai multe ori gâtuite de mașinile parcate pe laterale, iar situația este tolerată de autorități.

bulevard-1

În cartiere, situația e de multe ori similară. Încercați să găsiți un loc de parcare seara în zona Arnsberg sau în zona „280”. Chiar dacă într-un cartier există locuri suficiente, tendința e aceeași. Și în plus, orașele ar trebui să fie ale oamenilor, iar în spatele blocurilor să fie parcuri și locuri de joacă pentru copii, nu parcări imense.

Cred că situația asta trebuie schimbată.

Cred că sistemul de organizare al parcărilor trebuie să fie modificat. În calitate de candidat la Consiliul Local Alba Iulia din partea Partidului M10, propun:
– inventarierea completă a locurilor de parcare și comunicarea – online și stradal – a locațiilor de parcare și a regulamentelor;
– locurile de parcare centrale trebuie să deservească cât mai mulți cetățeni; parcarea pe astfel de locuri trebuie limitată în timp (max. 1 – 2 h) pentru a asigura utilizarea lor pentru necesitate, nu pentru conveniență;
– dezvoltarea de spații de parcare subterane și supraterane care să elibereze zonele stradale folosite în prezent și introducerea sistemelor de tip park & ride;
– organizarea locurilor de parcare rezidențiale în baza unor permise, dar fără rezervare de loc, precum și reorientarea spre parcări subterane și supraterane;
– campanii de informare referitoare la regulamentele și spațiile de parcare, urmate de acțuni de penalizare a mașinilor staționate ilegal.

Marius Rusu, candidat la Consiliul Local Alba Iulia din partea Partidului M10

[nggallery id=1961]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult