FOTO| Cum arată secția COVID cu 12 paturi, amenajată la Spitalul din Câmpeni. Șapte saloane, dotate cu baie proprie și televizoare
Începând de astăzi, 21 aprilie 2021, Spitalul Orășenesc Câmpeni are secție COVID, dotată cu 12 paturi, în 7 saloane.
În acest sens, primarul orașului, Cristian Dan Pașca, a scris următoarele pe pagina sa de socializare: „Având în vedere incidența crescută a cazurilor de COVID în orașul nostru și în zona Munților Apuseni a fost necesară înființarea unei astfel de secții.
Au fost amenajate 7 saloane (12 paturi) dotate cu baie proprie, inclusiv televizoare.
De asemenea, au fost create circuitele necesare și s-au implementat protocoalele și procedurile pentru siguranța personalului medical și a pacienților.
Îi asigurăm pe ceilalți pacienți care se tratează la Spitalul Orășenesc Câmpeni că secția COVID este bine delimitată, că sunt în siguranță și vor beneficia de cele mai bune condiții.
Împreună vom trece cu bine peste această perioadă de pandemie.”, a transmis primarul Cristian Pașca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]