Ştirea zilei

FOTO Cum arată cele 10 spații comerciale din Cetatea Alba Carolina care nu prezintă interes pentru investitori. A doua licitație, în 29 iulie

Dragoş Suciu

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a organizat, în 24 iunie, prima licitație publică pentru concesionarea a 10 spații comerciale din Cetatea Alba Carolina, care a fost anulată din lipsă de ofertanți. O nouă licitație se va organiza în 29 iulie, potrivit reprezentanților primăriei.

Spaţiile sunt incluse pe Lista Monumentelor Istorice. Destinaţia acestora este de spaţiu comercial şi/sau de alimentaţie publică, punct de informare turistică, spaţiu cultural polivalent, spaţiu pentru servicii turistice, iar spaţiul nr .13 are destinaţia de bistro ecologic. Durata concesiunii este de 25 de ani cu posibilitate de prelungire cu cel mult jumătate din perioada iniţială.

Pentru a doua licitație, din 29 iulie, cumpărarea caietelor de sarcini are loc în perioada 6-10 iulie, iar depunerea ofertelor în 20-24 iulie. Pentru a se putea organiza, legea prevede să existe trei oferte concurente pentru același obiectiv, ceea ce nu s-a întâmplat în 24 iunie când au fost doar doi ofertanți: Una dintre firme s-a înscris pentru Spaţiul 8, cel al fostului depozit de vinuri de pe latura de Vest, colţ cu latura de Nord, iar cealaltă pentru trei spaţii: Spaţiul 1, situat pe latura de Vest, vis-a-vis de Galeriile Trinity, Spaţiul 4 – vis-a-vis de Grădina Romană pe latura de Nord şi Spaţiul 13 – pe latura de Vest, în curba spre restaurantul Gothic.

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a precizat că dacă nici la a „doua strigare” nu se ajunge la un rezultat pozitiv, atunci se va trece la negocierea directă cu investitorii interesaţi.

Vă prezentăm cum arată cele 10 spații comerciale cu precizarea că două dintre ele au putut fi fotografiate, deocamdată, doar din exterior.

*Spaţiul nr. 1 indicativ (M4B1), situat în Cetatea Alba Carolina – Bastionul Trinitarienilor

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 82 euro/lună
– Suprafața utila = 205,07 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 165,75 mii euro (sau echivalentul în lei)

Spatiu nr.1

*Spaţiul nr. 2 indicativ (M4C1), situat în Cetatea Alba Carolina – Contragarda Bastionul Trinitarienilor

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 521,6 euro/lună
– Suprafața utila = 521,59 mp
– Scrisoare de bonitate in valoare de 264,13 mii euro (sau echivalentul în lei)

Sp nr.201

*Spaţiul nr. 4 indicativ (M5R1), situat în Cetatea Alba Carolina – Ravelinul SF. Capistrano

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 59,9 euro/lună
– Suprafața utila = 85,6 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 54,17 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=725]

*Spaţiul nr. 5 indicativ (M6C2), situat în Cetatea Alba Carolina – Bastionul SF. Elisabetha

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 524,4 euro/lună
– Suprafața utila = 476,75mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 233,46 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=726]

*Spaţiul nr. 6 indicativ (M7C1), situat în Cetatea Alba Carolina – Contragarda Bastionul SF Michael

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 406,8 euro/lună
– Suprafața utila = 508,52 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 304,68 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=730]

*Spaţiul nr. 7 indicativ (M7C2), situat în Cetatea Alba Carolina – Contragarda Bastionul SF. Carol

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 479 euro/lună
– Suprafața utila = 532,2 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 288,14 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=733]

*Spaţiul nr. 8 indicativ (M7R1), situat în Cetatea Alba Carolina – Ravelinul SF Carol

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 163,8 euro/lună
– Suprafața utila = 204,81 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 123,53 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=729]

*Spaţiul nr. 9 indicativ (M7R2), situat în Cetatea Alba Carolina – Ravelinul SF Carol

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 56 euro/luna
– Suprafața utila = 186,8 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 170,48 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=731]

*Spaţiul nr. 10 indicativ (M7R3), situat în Cetatea Alba Carolina – Ravelinul SF Carol

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 229,3 euro/lună
– Suprafața utila = 254,8 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 138,3 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=734]

*Spaţiul nr. 13, situat în Cetatea Alba Carolina Contragarda Bastionul – Trinitarienilor

– Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este de 40 euro/luna
– Suprafața utila = 100 mp
– Scrisoare de bonitate în valoare de 63,2 mii euro (sau echivalentul în lei)

[nggallery id=728]

Ofertele se redactează în limba romană si cuprind două plicuri unul exterior si unul interior şi se depun la sediul concedentului:

– plicul exterior va cuprinde obiectul concesiunii, o fişa cu informaţii privind ofertantul si o declaraţie de participare semnată de ofertant, copie certificat de inmatriculare a societaţii şi statut, declaraţie pe propria raspundere că ofertantul nu a fost condamnat in ultimii 5 ani pentru participarea la activitaţi ale unei organizaţii criminale, pentru corupţie, fraudă şi/sau spălare de bani, pentru fapte care au adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională,precum şi faptul că nu se află in situaţia de a fi in faliment ori lichidare, că în ultimii 3 ani nu şi-a indeplinit in mod defectuos obligaţiile contractuale, certificat de atestare fiscală, bilanţ contabil, declaraţie privind cifra de afaceri pe o perioadă de 3 ani, scrisoare de bonitate, dovada plaţii garanţiei de participare şi a contravalorii documentaţiei, caiet de sarcini semnat si ştampilat, dovada existenţei unui cotract-antecontract încheiat cu o persoana fizică sau juridică atestată sau autorizată,înscrisă în registrele Ministerul Culturii şi Cultelor privind urmărirea in timp a spaţiului

– plicul interior conţine oferta propriu-zisă, numele (denumirea) ofertantului şi adresa acestuia, oferta propriu -zis trebuie să cuprindă detailat toate condiţiile prevăzute in caietul de sarcini, alte obligaţii pe care ofertantul şi le asumă, precum si date tehnice si financiare referitoare la investiţie. Valoarea redevenţei nu poate fi mai mică decât valoarea minimă stabilită de concedent

Cumpararea Documentaţiei de Atribuire (cu caietul de sarcini inclus) se face la spaţiul Primariei, Serv. Administrarea Domeniului Public si Privat situat in Alba Iulia str. Calea Motilor,nr.7, bl. S1, sc. E (vis-a-vis de BANCPOST), plata acesteia se face la Casieria Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat, în perioada 4-12 iunie 2015, achizitionarea acestora fiind condiţie pentru acceptarea la licitaţie a ofertanţilor.

Informaţii suplimentare, la Primaria municipiului ALBA IULIA cu sediul menţionat mai sus, sau la telefon0258/ 815367, persoane de contact – Bala Luminita, Pripon Mihai.

Soluţionarea litigiilor se face conform dispoziţiilor Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004 cu completările si modificările ulterioare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Accident MORTAL pe autostrada A1: O tânără de 26 de ani a DECEDAT după impactul violent dintre o mașină și un autocamion. O fetiță de 5 ani și un bărbat, în stare gravă. Trafic deviat

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident MORTAL pe autostrada A1: O tânără de 26 de ani a DECEDAT după impactul violent dintre o mașină și un autocamion. O fetiță de 5 ani și un bărbat, în stare gravă O șoferiță a decedat, o fetiță de 6 ani și un bărbat au fost grav răniți în urma unui accident rutier care […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba: În ce constau

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba Primăria Câmpeni a lansat, în 16 ianuarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare a furnizării de pachete alimentare pentru elevii școlii gimnaziale din localitate și de la subunitățile acesteia. Prin HG 1171/2025 la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni” Expertiza de rezistență a structurii blocului în care a avut loc explozia de sâmbătă, 17 ianuarie 2026, a fost făcută gratuit de către o persoană care dorește să rămână anonimă.  Gestul a […]

Citește mai mult