FOTO/ CUGIR: Gunoaiele neridicate din zona Coşbuc – un adevărat focar de infecţie pentru cetățeni
Pe adresa redacţiei ziarulunirea.ro a sosit o sesizare din partea Partidei Romilor din Cugir, semnată de Cosmin Pienar, prin care se arată ca pe strada George Coşbuc nr. 10, în apropierea blocului ,,NATO”, containerele pentru resturi menajere stau pline de mai multă vreme, iar pe lângă acestea sunt aruncate mari cantităţi de gunoaie.
În opinia adresantului, situaţia creată prin pasivitatea autorităţilor locale şi a reprezentantului romilor în cadrul primăriei, generează o stare de nemulţumire şi chiar de revoltă, în rândul unor locatari din blocul ocupat de romi, din blocurile vecine, precum şi a proprietarilor de clădiri individuale din apropiere.
Prezenţi la faţa locului, pentru a verifica informaţia, am costatat că cele
relatate de Pienar se confirmă. Cele şase pubele amplasate în apropiere erau pline până la refuz, pe lângă acestea erau împrăştiate cantităţi mari de gunoi, iar aerul se dovedea irespirabil din cauza mirosurilor degajate de resturile menajere, neridicate de atâta vreme.
În legătură cu cele constatate l-am contactat pe viceprimarul oraşului prof.
Horia Rotche care a declarat următoarele:
”În urma discuţiei purtate cu firma de colectare a gunoiului menajer de pe teritoriul oraşului, aparţinând de SC Cugireana SA am aflat că restanțele locatarilor romi din blocul respectiv la facturile de gunoi se ridică la peste 1 miliard de lei vechi, iar firma de colectare (aflată în insolvență) refuză să le mai facă serviciile de ridicare a gunoaielor. Mai mult decât atât, romii au distrus pubelele, iar ca urmare a căutării de produse prin aceşti recipienţi, împrăştie gunoiul peste tot. Este regretabil că pentru atitudinea acestor rău-platnici suferă şi locatarii din blocurile din apropiere, precum şi proprietarii din cele câteva case, care sunt la zi cu plată facturilor. Vom discuta această problemă, în cadrul conducerii primăriei şi a Consiliului Local pentru a găsi o soluţie de rezolvare a situatiei’‘.
Considerăm şi noi că se impune luarea cât mai urgent a unor măsuri, întrucât zona poate deveni un focar de infecţie pentru locuitorii cartierului şi nu numai pentru ei.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=242]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului
Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a ajuns, mar’i, 20 octombrie 2026, la Alba Iulia, purtând un mesaj care depășește granițele unei manifestări sportive: recunoștință pentru eroii României, respect pentru veteranii de război și solidaritate cu militarii […]
Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă
Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă Aproape toți candidații prezenți la proba scrisă pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Alba au obținut calificativul „PROMOVAT”. Rezultatele inițiale au fost afișate de Inspectoratul Școlar Județean Alba în […]
Incendiu în Alba Iulia: Arde acoperișul unei hale pe strada Ampoița Un incendiu a izbucnit marți, în jurul orei 14.30, la acoperișul unei hale de pe strada Ampoița din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea incendiului izbucnit în municipiul Alba Iulia, pe strada Ampoița. Este vorba despre un incendiu ce se […]
