Curier Județean

FOTO: Condiții de schi foarte bune la Șureanu, în perioada sărbătorii Crăciunului

Ioana Oprean

Publicat

în

Condițiile de schi se anunță a fi foarte bune la Șureanu, pentru perioada sărbătorii Crăciunului. Ninsorile abundente și gerul au făcut ca pârtiile să fie pline de zăpadă proaspătă, după cum dovedesc imaginile postate recent pe rețeaua de socializare.

Petrecerea Divorțaților


Domeniul Schiabil Şureanu

– Pârtii existente: 8 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4; S_1; S_2)

– Pârtii funcționale: 6 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4)

– Lungime totală a pârtiilor existente: 11 km

– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)

– Altitudine maximă: 2.010 m

– Tunuri de zăpadă: nu

– Webcam: http://schisureanu.ro/index.php/camere-live

– Nocturnă: nu

– Pârtii pentru sănii: da

– Semnal mobil: Vodafone integral; Telekom parțial; Orange minimal

Evaluare generală: condițiile de schi se anunță a fi excelente, la Șureanu, pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Ninsorile abundente și gerul au făcut ca pârtiile să fie pline de zăpadă proaspătă. Spre deosebire de alte începuturi de sezon, această lună decembrie este una încărcată de zăpadă, similară mai degrabă lunilor ianuarie și februarie. O singură problemă o constituie drumul de la Oașa la pârtii: este plin de gropi, așa că înarmați-vă cu răbdare și, bineînțeles, cu lanțuri. Pentru informații actualizate și webcam live, intrați pe www.schisureanu.ro
Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime, fiind accesibil pentru orice mașină.

Starea drumului lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): drumul este deszăpezit, dar între lacul Oașa și Luncile Prigoanei conține o mulțime de gropi și porțiuni cu gheață, care vă vor pune cât se poate de serios răbdarea la încercare. Mai departe, între Luncile Prigoanei și domeniul schiabil veți întâmpina la fel de multe gropi, cauzate de încălzirea vremii de acum câteva zile. Este imperativă montarea de lanțuri, dacă doriți să evitați orice fel de probleme de acces.

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: vor funcționa 6 pârtii din 8 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4), deservite de teleschi și de telescaun. Zăpada, pe pârtii, se află într-o stare excelentă, stratul fiind mai mult decât suficient pe oricare dintre ele. Ieșirile în off-piste pot deveni problematice, datorită faptului că, pe alocuri, zăpada a format crustă. Pârtiile sunt bătătorite, dar țineți cont că orice ninsoare neașteptată poate să acopere urmele de ratrack. Nu vă așteptați, așadar, ca liniile de ratrack să fie vizibile pe tot parcursul zilei.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță cer înnorat, ger, vânt puternic și ninsoare, în weekend. Vremea, însă, se va îmbunătăți începând de luni, posibil însoțită de cer senin și încălzire. Temperaturile se vor încadra între -13 și 4 grade Celsius, iar vizibilitatea pe pârtii va fi afectată în special în weekend.

Servicii turistice: școală de schi & snowboard pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil.

Sfaturi de buzunar:

– nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul.

– faceți acasă o probă de montare a lanțurilor.

– evitați vitezele mari pe pârtii, dacă nu știți să schiați în siguranță.

FOTO: facebook


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Zeci de cetățeni străini și mașini, verificați de polițiști la Aiud: Acțiune pentru combaterea migrației ilegale

Ioana Oprean

Publicat

în

Zeci de cetățeni străini și mașini, verificați de polițiști la Aiud: Acțiune pentru combaterea migrației ilegale Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba au desfășurat la data de 22 octombrie 2026, în intervalul orar 14.00 – 16.00, o acțiune, pe raza municipiului Aiud, care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

S-a urcat băut la volan și a fost tras pe dreapta de polițiști: Șofer din Meteș, cu o alcoolemie de 0,65 mg/l, reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a urcat băut la volan și a fost tras pe dreapta de polițiști: Șofer din Meteș, cu o alcoolemie de 0,65 mg/l, reținut Un șofer din Meteș s-a urcat băut la volan și a fost tras pe dreapta de polițiștii din Alba Iulia. Avea o alcoolemie de 0,65 mg/l și a fost reținut. Potrivit IPJ […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Tineri din Alba Iulia și Crăciunelu de Jos, reținuți de polițiști: Au intrat într-o casă de copii din municipiu și au furat o cutie cu cardurile bancare ale minorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Tineri din Alba Iulia și Crăciunelu de Jos, reținuți de polițiști: Au intrat într-o casă de copii din municipiu și au furat o cutie cu cardurile bancare ale minorilor Trei tineri, din Alba Iulia și Crăciunelu de Jos, au fost reținuți de polițiști după ce au intrat într-o casă de copii din municipiu și au […]

Citește mai mult