Curier Județean

FOTO| Comercianții și cumpărătorii se întâlnesc de miercuri în Piața Consiliul Europei din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Comercianții și cumpărătorii se întâlnesc de miercuri, 1 aprilie, în Piața Consiliul Europei din Alba Iulia, amplasată lângă sediul Electrica. Acest demers este necesar pentru a putea începe lucrările de modernizare și reabilitare a pieței agroalimentare din centrul municipiului Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au anunțat că noua locație este pregătită, negustorii au venit de astăzi, 31 martie, să ”verifice” dacă lucrările sunt în grafic și să vadă care sunt condițiile. Spațiul destinat comercializării este vast, din piața agroalimentară vor fi aduse 88 de tarabe de beton, iar oamenii pot să-și aducă și de acasă, să improvizeze; de principiu tarabele/mesele trebuie să fie de culoare albă. O problemă ar putea apărea la împărțirea locurilor unde sunt amplasate tarabele – unii vor la stânga, alții la dreapta, unii în față, alții în spate – surse autorizate precizând că negustorii vor primi mese în anume locuri, nu la mica înțelegere, nu cu favoritisme, ci după o tragere la sorți; despre aceste posibile nemulțumiri putem vorbi după 1 aprilie. Cumpărătorii s-au aprovizionat marți tot din vechea locație.

Piata Consiliul Europei01

Programul de funcționare pentru piața temporară va fi neschimbat, zilnic între 6.30-16.00. Graficul de taxare pentru comercianți rămâne neschimbat. Primăria va asigura condițiile ingienico-sanitare, atât în interesul comercianților, cât și pentru public (sursa de apă, grupuri sanitare). Administrația locală precizează că produsele lactate se vor comercializa exclusiv în actuala hală agroalimentară, asigurându-se accesul și pe perioada șantierului. În rest, mărfurile alimentare și industriale se vor comercializa în noua locație.

Lucrările din Piața agroalimentară vizează demolare totală sau parțială a structurilor existente și construirea unei piețe noi. De asemenea, se va interveni asupra clădirii administrative care, în acest moment, prezintă deteriorări la finisaje și tâmplării la nivel de fațadă, degradări, finisajele, dotări și instalații la grupurile sanitare care asigură un nivel de confort redus, sub nivelul cerințelor funcționale și deteriorări ale scării exterioare, prin care se realizează accesul la etaj.

Potrivit proiectului, se vor desființa toate structurile metalice exterioare existente, se va demola platforma existentă a pieței, împreună cu trotuarele și drumul auto adiacent. Se asigură eliminarea mobilierului existent și eliberarea terenului pe suprafața de 3052,10 mp. La clădirea administrației piețelor în exterior se vor desființa structura metalică de protecție a scărilor, platformele scărilor aferente grupurilor sanitare. Se demontează tâmplăriile ferestrelor de pe fațadele sud, est, vest. În interior, în grupurile sanitare se demolează compartimentările, finisajele și tâmplăriile actuale.

De asemenea, se vor reface drumurile carosabile dinspre str. Nicolae Bălcescu, Calea Moților și zona de parcare dinspre str. Bucovinei, reabilitându-se, în total, o suprafață de 902 mp.

Totodată, circulația auto va fi reorganizată. Accesul va fi restricționat prin amplasarea unei bariere dinspre strada Nicolae Bălcescu. Aceasta va funcționa pentru personalul responsabil cu aprovizionarea doar în intervalele orare stabilite de către administrator, accesul altor autovehicule în piață fiind interzis (excepție făcând vehiculele speciale de intervenție).

Perimetral pieței, se propune un nou inel carosabil din asfalt, cu o lățime de 4 m, prevăzut cu alveole de aprovizionare și 6 locuri de parcare, în suprafață de 1001 mp. Se vor amenaja spații verzi în suprafață totală de 102,90 mp.

Pentru piață se vor asigura următoarele utilități, dotări și echipamente care să faciliteze desfășurarea activității în condiții optime:

– iluminat electric dispus în perimetrul trotuarului și corpuri de iluminat suspendate de planșeele copertinei;

– cișmele cu apă potabilă prezente la accesele principale și în zona de intersecție a fluxurilor principale;

– mobilier specific, prin gabaritare și natura materialului (beton impermeabilizat): 54 de mese pentru legume și fructe de dimensiunea 3.0×1.0 m; 31 de mese pentru legume și fructe de dimensiunea 1.5×1.0 m; 14 mese pentru flori de dimensiunea 3.0×0.6 m; 14 mese pentru flori de dimensiunea 1.5×0.6 m; 12 mese de dimensiunea; 2 lavoare; 4 bănci.

– copertină desfășurată pe întreaga suprafață a pieței, din beton impermeabilizat, prevăzut cu luminatoare și deschideri diferite a plăcilor pentru o bună ventilare naturală și pătrundere a luminii naturale.

– punct de colectare suprateran și depozitare subterană a deșeurilor rezultate din activitatea comercială (o platformă îngropată, pentru 4 containere de gunoi subterane, la o distanță de 60 cm de fațada vestică a clădirii administrației piețelor)

– corpuri de mobilier din beton cu locuri pentru amplasarea cântarelor de control și bazine pentru spălarea legumelor și fructelor.

Firma care va câștiga licitația (SC Telecerna SRL Deva) va trebui să finalizeze lucrările în termen de 12 luni de la data semnării contractului. Contractul este de 2.764.897 de lei, iar finanțarea se va face de la bugetul local.

(D.S.)

[nggallery id=224]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, în prima linie a recunoștinței: Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a adus în Cetate mesajul eroilor și al sacrificiului Ștafeta Veteranilor Invictus 2026 a ajuns, mar’i, 20 octombrie 2026, la Alba Iulia, purtând un mesaj care depășește granițele unei manifestări sportive: recunoștință pentru eroii României, respect pentru veteranii de război și solidaritate cu militarii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs directori școli 2026: Ce note au obținut candidații din Alba la proba scrisă Aproape toți candidații prezenți la proba scrisă pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Alba au obținut calificativul „PROMOVAT”. Rezultatele inițiale au fost afișate de Inspectoratul Școlar Județean Alba în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Alba Iulia: Arde acoperișul unei hale pe strada Ampoița

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Alba Iulia: Arde acoperișul unei hale pe strada Ampoița Un incendiu a izbucnit marți, în jurul orei 14.30, la acoperișul unei hale de pe strada Ampoița din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea incendiului izbucnit în municipiul Alba Iulia, pe strada Ampoița. Este vorba despre un incendiu ce se […]

Citește mai mult