FOTO| Cine este autorul ATENTATULUI de la Ambasada Rusiei din București: A fost condamnat la 15 ani de închisoare, ieri
Cine este autorul ATENTATULUI de la Ambasada Rusiei din București: A fost condamnat la 15 ani de închisoare, ieri
O persoană a decedat miercuri dimineață, în jurul orei 6, după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit gardul Ambasadei Rusiei, iar un incendiu a izbucnit imediat, anunță Poliția Română. Sunt luate în calcul varianta unui accident, dar și a unui act intenționat, dat fiind că un incendiu puternic a izbucnit imediat după ce jandarmii l-au somat pe șofer să coboare din mașină, potrivit surselor G4Media.
Potrivit informațiilor G4Media, șoferul este Bogdan Drăghici, șeful Asociației TATA, acuzat de corupere de minori. El era sub control judiciar.
Șoferul a murit și a fost nevoie de intervenția pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism.
Au fost aplicate restricții rutiere pe șoseaua Kiseleff, pentru efectuarea cercetării la fața locului.
CITEȘTE ȘI: ATENTAT: Un bărbat și-a dat FOC și a intrat cu mașina în poarta ambasadei Rusiei din Bucureşti
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a acest eveniment.
Context. Bogdan Drăghici a fost reţinut de procurori în august 2019 pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală. El a stat în arest aproape un an. Procurorii îl acuză pe Bogdan Drăghici că şi-a agresat sexual fiica este minoră.
Conform informaţiilor postate pe portalul instanţelor de judecată, soţia lui Bogdan Drăghici a solicitat în luna iulie 2019 emiterea unui ordin de protecţie, în numele unei fiice minore, împotriva tatălui. Cererea a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5, apelul aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade
Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea s-a schimbat în România. Vineri, temperaturile vor scădea în mai multe zone, însă weekendul aduce o ameliorare treptată a […]
5-6 noiembrie 2026 | Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție
Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție Tinerii interpreți din instituțiile de învățământ militar din România se reunesc, în 5 și 6 noiembrie 2026, la Alba Iulia, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar. Evenimentul aduce în prim-plan doina, balada și cântecul de joc, într-o competiție […]
România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?”
România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?” Datele publicate de Eurostat pe 21 octombrie 2026 arată că România a înregistrat un deficit public ajustat sezonier de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Cifra contrastează cu ținta de deficit […]
