Curier Județean

FOTO/ Cartea, oglinda sufletului. Proiect educativ, la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Cugir, de „Luna Internațională a bibliotecilor școlare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sub genericul „CARTEA – OGLINDA SUFLETULUI” , în săptămâna 23-27 octombrie, la Şcoala Gimnazială Nr. 3 Cugir s-a desfăşurat proiectul educativ prilejuit de „Luna Internațională a bibliotecilor școlare” (octombrie).

Petrecerea Divorțaților

Proiectul a  avut ca scop dezvoltarea capacităţii elevilor de a-şi  exprima trăirile sufleteşti şi de a reda prin creaţii originale elementele fascinante pe care le transmite cartea, ca efect a lecturării acesteia, precum şi promovarea potenţialului artistic şi creativ al elevilor.

S-au derulat manifestări diverse cu elevii din ciclul primar şi gimnazial: expoziţie de carte religioasă, eseuri și poezii, cvintete sau  acrostihuri tematice, prezentarea unui personaj preferat, precum și afișe, desene și chiar o machetă a unei cărți, confecţionarea semnelor de carte, schimb de carte, donaţii de cărţi.

Au coordonat conceperea  şi desfăşurarea activităţilor cadrele didactice: Luminiţa Sgubea, Daniela Igna, Mihaela Vereș, Luminița Cebotari, Cristina Câmpean, Elena Crişan, Pamfilia Gherman, Mihaela Matei, Elisabeta Hada, Sabina Presecan, Anda Tecşa, Lavinia Lupu Fleşeriu, Mihaela Szilagyi – Tomoiu.

Elevii au participat activ la toate activitățile derulate citind, povestind, comunicând,  lucrând atât pe grupe, cât și individual.

Rezultatele au fost prezentate în cadrul recitalului de poezie și cântece, a șezătorii literare şi a expoziției tematice care au cuprins lucrările acestora.

prof. Sgubea Luminiţa, prof. înv. primar Tecşa Anda

[nggallery id=4797]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vin, delicatese și voie bună în inima Alba Iuliei! Festivalul din Țara Vinului 2026, în curtea Palatului Principilor Vinuri alese, brânzeturi pentru toate gusturile, preparate din carne, mititei și purceluș la proțap, dar și surprize, precum sucul încălzit – toate au transformat curtea Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia într-un punct de atracție pentru iubitorii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului

Ioana Oprean

Publicat

în

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras

Ioana Oprean

Publicat

în

Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]

Citește mai mult