Curier Județean

FOTO| Cantină socială și serviciu de îngrijire bătrâni la domiciliu, în Aiud: Când se va finaliza proiectul de 3.7 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o postare pe pagina instituției de pe o rețea de socializare, reprezentanții primăriei Aiud, anunță începerea lucrărilor la edificarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din municipiul Aiud. Prin intermediul acestui proiect, se va reabilita clădirea fostei grădinițe de pe strada Simion Bărnuțiu, clădire aflată în stare avansată de degradare.

Petrecerea Divorțaților

„Ieșim din faza birocratică a procedurilor derulate în cadrul proiectelor europene și intrăm în implementarea lor. Cu resursa umană din primărie, cu răbdare în parcurgerea etapelor de licitație, începem lucrările la edificarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din municipiul Aiud.

Acest centru se construiește în cadrul proiectului ”Respect pentru bunicii comunității aiudene”, finanțat prin POR 2014-2020, având beneficiar Municipiul Aiud, în parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez în România, Filiala Aiud.

Proiectul are o valoare totală de 3,7 milioane de lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2021. Prin intermediul acestui proiect se vor înființa și o cantină socială și un serviciu de îngrijire bătrâni la domiciliu”, au declarat reprezentanții primăriei Aiud.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

17-18 noiembrie 2026 | Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate

Ioana Oprean

Publicat

în

Întrerupere de 24 de ore a furnizării apei potabile în Sebeș, pentru lucrări programate: Ce străzi și blocuri vor fi afectate SC Apa CTTA SA Alba – Sucursala Sebeș anunță întreruperea furnizării apei potabile în perioada 17 noiembrie 2026, ora 00:00 – 18 noiembrie 2026, ora 00:00, în vederea executării unor lucrări în cadrul proiectului […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 13 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Ocna Mureș, acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență. Zeci de persoane și mașini verificate și amenzi de peste 8.000 lei Poliția Orașului Ocna Mureș a organizat la data de 12 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului și a comunelor arondate, care a avut drept scop menținerea unui climat […]

Citește mai mult