FOTO: Bosch va investi peste 7 milioane de euro într-o nouă clădire de birouri, în cadrul fabricii de la Blaj
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj, judeţul Alba. La ceremonia oficială de aşezare a pietrei de temelie din 10 mai 2018 au fost prezenţi membri ai managementului companiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
„Bosch și-a extins activitatea de producţie la Blaj în ultimii ani, astfel că am decis să construim o nouă clădire care să susţină această creştere şi să asigure suficient spaţiu pentru noi proiecte ce vor contribui la dezvoltarea pe termen lung a fabricii”, a declarat Dirk Arnold, directorul general al unităţii de producţie Bosch din Blaj.
„Compania noastră acordă o atenţie deosebită mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea zilnică”, a spus Alexander Firsching, directorul comercial al fabricii din Blaj. „În acelaşi timp, Bosch doreşte să ofere condiţii de lucru inspiraţionale care să faciliteze colaborarea în rândul angajaţilor”, a continuat Firsching.
Bosch va investi peste şapte milioane de euro în noua clădire, care se va desfăşura pe o suprafaţă de 5.700 metri pătraţi şi două niveluri. Aceasta va găzdui birouri pentru aproximativ 250 de angajaţi, precum şi cea mai mare parte a laboratoarelor de dezvoltare aflate în prezent în interiorul fabricii, începând cu toamna anului 2019.
La Blaj, Bosch a deschis prima fabrică din România pentru componente de tehnică liniară, în anul 2007. Ulterior, locaţia s-a extins prin deschiderea unor noi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems şi Powertrain Solutions şi au fost implementate soluţii inteligente de Industrie 4.0 pentru eficientizarea producţiei. În prezent, fabrica din Blaj înregistrează creşteri considerabile, atât în sectorul Soluţiilor de mobilitate, cât şi în cel al Tehnologiei industriale, fiind un jucător important pentru Bosch. Bosch produce la Blaj, pe lângă echipamente de tehnologie industrială, componente electronice pentru sectorul auto.
*Şcoala Duală Bosch: Sursă de tehnicieni specializaţi
Grupul Bosch în România este un partener de încredere al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual, începând cu anul 2013. Peste 70 de elevi se pregătesc anul acesta pentru carierele lor ca tehnicieni în electromecanică şi electronică, în cadrul fabricii Bosch din Blaj. Compania colaborează pe plan local cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj şi cu Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia.
Activitatea practică şi activităţile elevilor în workshop-urile de mecanică şi electrică din Centrul de Training sunt supravegheate îndeaproape de specialişti din cadrul fabricii. Astfel, elevii participanţi în proiect au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practică despre producţia de serie, atât în domeniul tehnologiei industriale, cât şi în industria automotive. Gabriela, elevă la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu Blaj”, apreciază partea practică a Şcolii Duale Bosch: „Pentru mine e important să învăţ direct din fabrică pentru că înţeleg mult mai bine cum funcţionează maşinile. În plus, e un mediu de lucru curat, procesele de lucru ne sunt foarte clar explicate, având şi posibilitatea să le aplicăm, sub directa îndrumare a specialiştilor din producţie”.
Noi oportunități de carieră pentru tinerele talente
Prin campania de recrutare intitulată „Let’s be remarkable”, Bosch invită potenţialii candidaţi să înceapă o carieră remarcabilă într-un mediu de muncă competitiv şi internaţional. Unitatea de producţie Bosch din Blaj recrutează în prezent ingineri de calitate, ingineri de mentenanţă, ingineri proces producţie, specialişti în achiziţii şi logistică, manageri de proiecte, dar şi candidaţi pentru programul working student. Mai multe informaţii despre poziţiile vacante sunt disponibile pe site-ul companiei www.bosch.ro.
*Concentrare pe dezvoltarea angajaților și pe condițiile de muncă atractive
Bosch investește în dezvoltarea profesională a angajaților săi și în asigurarea unor condiții optime de muncă. Compania oferă angajaților săi diverse beneficii, precum program de lucru flexibil, posibilitatea de a lucra de acasă, o cantină modernă cu meniu variat, acces la activități sportive şi servicii medicale. Bosch încurajează o cultură organizațională deschisă, bazată pe colaborare și creativitate. Pentru a sprijini această viziune, Bosch a început implementarea „condițiilor de muncă inspiraţionale” şi în locația sa din Blaj. Lunar, aproximativ 100 de angajați au ocazia să-și extindă competențele în locații Bosch internaționale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]
Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă Secția de pompieri Câmpeni intervine, în după amiaza zilei de duminică, 4 octombrie 2026 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza localității Lupșa. Forțele alocate sunt: 1 autospecială de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de prima interventie și […]
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile Suprafața unui teren aferent drumului județean DJ 106F, din comuna Gârbova, va fi modificată în evidențele cadastrale de la 368 la 452 de metri pătrați. Documentația propusă spre aprobare Consiliului Județean Alba în […]
