FOTO. Asociația Pro Infrastructura: Lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda se apropie de finalizare. Avem șanse mari să putem circula în octombrie
Asociația Pro Infrastructura susține, într-o postare pe Facebook, că lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda se apropie de finalizare și avem șanse foarte mari ca până la finalul lunii octombrie 2017 să putem circula pe el.
”Lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, constructor Tirrena Scavi, se apropie de finalizare. De data aceasta vă prezentăm o selecție de fotografii cu nodul Aiud, cu podul peste Mureș din apropierea acestui nod și cu zona viaductului Gâmbaș și a spațiului de servicii chiar din interiorul debleului. Această zonă este foarte spectaculoasă, așa cum se poate observa. Avem șanse foarte mari să putem circula pe aici la finalul lunii octombrie 2017”, precizează, marți, Asociația Pro Infrastructura.
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanțate din fondul de coeziune, 85%, și bugetul de stat – 15%.
[nggallery id=4449]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului Doi elevi de 15 si 16 ani s-au luat la bătaie în curtea unui liceu din Alba Iulia. Polițiștii au deschis dosar penal. La data de 12 noiembrie 2026, în urma unei sesizări primite de jandarmii din […]
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
