FOTO | Amendă uriașă pentru un tânăr de 19 ani din Alba: A descărcat o autoutilitară cu deșeuri pe un teren situat în fondul forestier național
Amendă uriașă pentru un tânăr de 19 ani din Alba: A descărcat o autoutilitară cu deșeuri pe un teren situat în fondul forestier național
Un tânăr de 19 ani din Alba s-a ales cu o amendă uriașă după ce a descărcat o autoutilitară cu deșeuri pe un teren situat în fondul forestier național.

Potrivit IPJ Alba, la data de 22 august 2024, polițiștii Postului de Poliție Vadu Moților au depistat un tânăr de 19 ani, din municipiul Sebeș, care, în dimineața aceleiași zile ar fi descărcat, dintr-o autoutilitară, mai multe deșeuri menajere, moloz și alte materiale rezultate în urma demolării unei construcții din orașul Câmpeni, pe un teren din Fondul Forestier Național, situat pe raza comunei Vadu Moților, în locul numit Burzești.
Față de tânăr, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 12 alin.2 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar, potrivit prevederilor aceluiași articol, acesta a fost obligat la aducerea terenului la starea inițială, deșeurile fiind predate unei societăți de salubritate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cum a scăpat un bărbat din Alba de o amendă de 8.000 de lei pentru „alertare falsă la 112”. Care este motivul pentru care ar fi sunat la poliție
Cum a scăpat un bărbat din Alba de o amendă de 8.000 de lei pentru „alertare falsă la 112”. Care este motivul pentru care ar fi sunat la poliție Judecătoria Câmpeni a constatat că o amendă de 8.000 de lei, aplicată unui bărbat din Abrud pentru presupusă alertare falsă a numărului 112, nu mai poate […]
Foto | Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” din Alba Iulia, iluminată arhitectural. Primar: „Continuăm să scoatem la lumină frumusețea patrimoniului nostru arhitectural”
Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” din Alba Iulia, iluminată arhitectural. Primar: „Continuăm să scoatem la lumină frumusețea patrimoniului nostru arhitectural” Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, marți, 20 octombrie 2026 continuarea proiectului de iluminat arhitectural dedicat clădirilor emblematice ale orașului. Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” se alătură edificiilor deja iluminate, iar următoarele obiective vizate sunt […]
FOTO | Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența
Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat marți, 19 octombrie 2026, mai multe activități educativ-preventive în unități de învățământ din județ, în contextul […]
