Rămâi conectat

Ştirea zilei

(FOTO) Alba Iulia: B-dul Transilvaniei – studiu de caz privind circulaţia maşinilor în zonă pentru aprovizionarea magazinelor

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Proiectul Enclose la Alba Iulia01Eveniment de sensibilizare. Proiectul ENCLOSE – Servicii logisticeeficiente din punct de vedere energetic pentru oraşe istorice europene mici şi medii

Recent, la Alba Iulia s-a organizat Evenimentul de sensibilizare a factorilor interesați, ca activitate eligibilă a proiectului ENCLOSE, pentru implementarea căruia Municipiul Alba Iulia colaborează cu 15 parteneri, orașe istorice europene, în vederea identificării de soluţii de eficientizare a transportului de mărfuri în zonele istorice și adiacente acestora, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile, cu aplicabilitate directă în zona de referință a proiectului, respectiv Bd-ul Transilvaniei și conexiunile acestuia cu perimetrul Cetății Alba Carolina.

La eveniment au fost invitați să participe atât reprezentanți ai administrației publice locale, Agenției Locale a Energiei Alba, Societății de Transport Public, cât și locuitori și reprezentanți ai celor care își desfășoară activitatea pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, sau care sunt afectați de procesele logistice desfășurate în zonă – agenți economici, curieri, asociațiile de proprietari, organizații neguvernamentale, școli, etc. Printre invitați, s-au aflat de asemenea reprezentanţi ai Municipiului Lucca (Italia), reprezentanţi ai Poştei Norvegiene şi reprezentanţi ai companiei MemEx Srl, din Livorno (Italia), firmă de consultanţă renumită pentru gestiunea eficientă a proceselor logistice și eficientizarea planurilor de mobilitate urbană în oraşele partenere.

 În cadrul întâlnirii s-au prezentat proiectele dezvoltate în Municipiul Alba Iulia în ultimii ani, inițiativele locale care au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării durabile a orașului şi problemele cu care se confruntă Alba Iulia în gestiunea proceselor logistice, cu accent pe zona de referință a proiectului. Totodată, orașele partenere din Italia și Norvegia au prezentat exemple de bune practici care și-au dovedit de-a lungul timpului utilitatea și care ar putea fi preluate și adaptate nevoilor de dezvoltare ale Municipiului Alba Iulia.

 Bulevardul Transilvaniei a devenit studiu de caz în discuțiile dintre participanți, s-a discutat despre problemele cu care se confruntă transportatorii din punctul de vedere al aprovizionării zonelor de interes și despre nemulțumirile cetățenilor care sunt afectați de prezența mașinilor de capacitate mare în cartierul unde aceștia locuiesc. Printre soluțiile de logistică propuse a fi aplicate în zona de referinţă se numără regulamente care presupun semne de circulaţie pentru reglementarea accesului maşinilor de mare capacitate între anumite intervale orare în zona de interes, dar şi activităţi de încurajare a utilizării mijloacelor de transport a mărfurilor mai puţin poluante, cum ar fi cargo-biciclete sau alte mijloace de transport ecologice. Deoarece este necesară implicarea cetăţenilor în luarea deciziei publice, o campanie de conştientizare va avea loc în zona de referinţă, prin care toţi factorii interesaţi vor fi invitaţi să-şi exprime punctul de vedere şi să propună soluţii care ar putea răspunde nevoilor celor care-şi desfăşoară activitatea pe Bulevardul Transilvaniei. Această campanie are ca scop şi sensibilizarea tuturor celor care pot adopta o atitudine mai responsabilă vis a vis de protecţia mediului înconjurător.

 „Teoria conform căreia în România nu reuşim să atragem fonduri europene, a fost demult dezminţită la Alba Iulia de investiţiile care în ultimii ani au transformat oraşul nostru într-o destinaţie europeană de excelenţă. Mă bucur nespus că reuşim în continuare să dezvoltăm proiecte care-şi demonstrează utilitatea în Alba Iulia, proiectele transnaţionale fiind o oportunitate de a folosi expertiză şi resurse europene fără nici un efort financiar din partea administraţiei publice locale, pentru o dezvoltare inteligentă, văzută prin ochii specialistului. Mulţumim pe această cale oaspeţilor noştri din Italia şi Norvegia care au participat la eveniment, şi sperăm că acest proiect se va materializa prin soluţii care să contribuie la eficientizarea transportului de mărfuri în zona Bulevardului Transilvaniei, soluţii care apoi să poată fi multiplicate şi în alte zone cu caracteristici asemănătoare zonei de referinţă din proiect”, a precizat Paul Voicu, viceprimarul municipiului Alba Iulia.

 „Prin acest eveniment am creat un cadru legitim la care să participe toţi cei care ar putea oferi soluţii de reglementare pentru infrastructura logistică locală privind atât tranzitul, cât şi parcările transportului de marfă pe B-dul Transilvaniei din Alba Iulia și vecinătăți şi altele. Măsurile identificate reprezintă un prim pas în dezvoltarea unui Plan de Logistică Urbană Sustenabilă a Municipiului Alba Iulia, care se va traduce în direcţii strategie şi proiecte care vor putea fi finanţate în cadrul viitoarelor alocări bugetare 2014-2020 ale Comisiei Europene, reducând astfel o parte din costurile suplimentare din bugetul propriu pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice care să fundamenteze viitoarele cereri de finanţare,” a precizat Nicolaie Moldovan, administratorul public al municipiului Alba Iulia.

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj: Unitatea medicală are 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj: Unitatea medicală are 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată Șase medici noi își vor începe activitatea în curând la Spitalul Municipal Blaj. Unitatea medicală are astfel 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea