Sport

FOTO: Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba *3 aprilie, data alegerilor la preşedinţia AJF Alba *Cristian Petropulos, candidatul susţinut de Sorin Corpodean

Dan HENEGAR

Publicat

în

alegeri AJF Alba96În Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba de astăzi s-a decis ca vineri, 3 aprilie, să fie data alegerilor pentru funcţia de preşedinte a Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Cristian Petropulos, actualul secretar al AJF Alba fiind susţinut în a candida de Sorin Corpodean, cel care a condus fotbalul amator din judeţ în ultimii 16 ani.

Petrecerea Divorțaților

Sorin Corpodean a expus şi în faţa reprezentanţilor fotbalului amator motivele pentru care a demisionat în 5 februarie, după decizia Curţii de Apel Prahova, menţionând că hotărârea este irevocabilă. „Un moment greu de digerat, nu mi-a fost uşor să renunţ, după câte am realizat alături de echipa mea. Dacă mă opresc în 3 aprilie, asta nu însemnă însă că Alba nu va reprezenta acelaşi lucru drag pentru mine”, a spus, în sinteză, fostul arbitru FIFA, aflat în funcţie din 1999. Au fost prezenţi 70 din cei 84 de reprezentanţi ai membrilor afiliaţi, lipsind în schimb Ovidiu Hulea, preşedintele interimar al AJF (prins cu probleme de familie). Demisia lui Sorin Corpodean din fruntea AJF Alba şi încetarea parteneriatului cu CJ Alba au însemnat punctele fierbinţi ale întâlnirii, începută cu un moment de reculegere în memoria a patru reprezentanţi ai fotbalului judeţean, Iani Mitracu, Nicolae Căian, Nicolae Muntean, Emil Ţimpea, plecaţi prea devreme la cele veşnice.
*Petropulos este dorit pentru predarea ştafetei
Cristian Petropulos, secretarul general al AJF Alba este opţiunea lui Sorin Corpodean pentru viitoarele alegeri, în ideea continuării proiectelor şi a muncii în echipă. „Îl recomand şi îl voi susţine în campanie”, a declarat Corpodean pe tema succesorului favorit. Ulterior, în contextul altor discuţii, stârnite de contradicţiile cu reprezentantul CIL Blaj, Corpodean s-a referit la Iulian Nichimiş, fostul contracandidat pe care l-a învins cu un vot în iunie 2014. „După toate cele petrecute, demisia sa din 2013 a mirosit puţin a trădare. Chiar dacă Iulian Nichimiş a fost elegant în Adunarea Generală de anul trecut, ce au făcut alţii pentru el nu a fost fair play”, a menţionat Corpodean.
*Florian Fenişer Ariton – noul preşedinte al Comisiei de Disciplină
Prin dispariţia prematură dintre noi a fostului atacant unirist Iancu Mitracu, funcţia pe care o deţinea în cadrul AJF a rămas vacantă, fiind propus drept succesor Florian Fenişer Ariton. Absenţa acestuia din sală a suscitat anumite discuţii, însă în cele din urmă Florian Fenişer a fost validat în funcţie (8 abţineri şi două voturi contra). Firesc că au mai existat şi alte momente tensionate, Ioan Demeter, reprezentantul Olimpiei Aiud amintindu-şi de meciul din tur dintre Viitorul Sântimbru şi Olimpia Aiud. „Domnul Hulea trebuie să se decidă ce vrea să fie, oficial al AJF sau la Viitorul Sântimbru”, a spus Demeter.
alegeri AJF Alba107*Discuţii aprinse pe tema parteneriatului cu CJ
Petiţia „salvaţi fotbalul amator din Alba” a strâns peste 600 de semnături şi se speră în înduplecarea Consiliului Judeţean Alba, vorbindu-se chiar de miting, sau grevă japoneză în prima etapă a returului. „Sperăm să se răzgândească, altfel va fi foarte greu şi în următorii doi-trei ani vor exista multe retrageri”, a concluzionat Corpodean, a cărui cuvântare a strâns aplauzele celor prezenţi, la finalul întrunirii. Iulius Mihu (vicepreşedintele CIL Blaj) a avut câteva obiecţiuni, fiind taxat de unii din cei prezenţi, pe tema faptului că voleiul din „Mica Romă” a fost favorizat la repartizarea fondurilor dinspr CJ Alba către sport. S-au ajuns la puncte de vedere contradictorii, fiind luate în discuţie inclusiv salariile celor din Biroul Executiv al AJF Alba și ale persoanelor angajate la AJF Alba.

[nggallery id=50]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Cristian Pustai, a opta victorie consecutivă cu CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7! „Soluția tăierilor salariale a fost bună”, spune principalul unirist

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Cristian Pustai, a opta victorie consecutivă cu CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7! „Soluția tăierilor salariale a fost bună”, spune principalul unirist Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie prețioasă, 2-0 (0-0), în deplasare cu Unirea Sântana. Nigerianul Ayeni, golgheterul „alb-negrilor”, cu 7 reușite, a punctat  primul, pentru 3 puncte importante […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Rapid – Volei Alba Blaj 1-3 | Vicecampioana, a doua victorie consecutivă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Rapid – Volei Alba Blaj 1-3 | Vicecampioana, a doua victorie consecutivă Rapid – Volei Alba Blaj 1-3. Vicecampioana, a doua victorie consecutivă, în etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin, cu debut pentru rusoaica Ksenia Oprya, așteptată din luna august! Citește și: Foto: Volei Alba Blaj – CSM București 3-1 | Victorie pentru vicecampioană, […]

Citește mai mult

Sport

În grupa Conference Cup, la Bazinul Olimpic, CSM Unirea, campioana României, două eșecuri | Înfrângere severă cu CE Mediterrani (Spania) și eliminare din competiție

Dan HENEGAR

Publicat

în

În grupa Conference Cup, la Bazinul Olimpic, CSM Unirea, campioana României, două eșecuri | Înfrângere severă cu CE Mediterrani (Spania) și eliminare din competiție CSM Unirea Alba Iulia a găzduit grupa D de calificare în Conference League, la turneul din Bazinul Olimpic din Cetatea Marii Uniri fiind adversari extrem de puternici pentru campioana României. Gruparea […]

Citește mai mult