FOTO| Acțiune Blitz, desfășurată de polițiștii albaiulieni, pentru creșterea siguranței rutiere, cu ocazia Alba Fest
FOTO| Acțiune Blitz, desfășurată de polițiștii albaiulieni, pentru creșterea siguranței rutiere, cu ocazia Alba Fest
La data de 23 iunie 2023, între orele 19,00 – 22,00, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza Municipiului Alba Iulia, o acțiune tip blitz, pentru creșterea siguranței rutiere în contextul manifestărilor publice organizate de municipalitate în cadrul Alba Fest.
În cadrul acțiunii au fost verificați 63 de conducători auto și au fost constatate 10 abateri de natură contravențională de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Au fost realizate 63 de testări privind consumul de alcool și droguri, care au evidențiat faptul că nici unul dintre conducătorii auto testați nu a urcat la volan după ce au consumat alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
La acțiune au participat și reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba care au interacționat cu cei aflați la volan, pentru a explica riscurile conducerii sub influența consumului de alcool sau a substanțelor interzise, iar doritorii au putut testa, prin ochelari simulatori, efectele consumului unor astfel de substanțe.
Noaptea trecută, pe raza municipiului Alba Iulia nu a fost înregistrat nici un accident rutier soldat cu rănirea vreunei persoane.
Acțiunile pentru creșterea siguranței participanților la Alba Fest vor continua, iar polițiștii rutieri vor fi prezenți pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor.
Recomandăm cetățenilor să țină seama de câteva recomandări, pentru ca, și în acest an, Alba Fest să rămână în amintirea tuturor ca un eveniment reușit, lipsit de incidente:
• Nu vă lăsați copiii nesupravegheați! Învățați-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă; De asemenea, învățați-i cum să reacționeze în situația în care se rătăcesc, asigurați-vă că aceștia cunosc numele complet al părinților, numărul de telefon, precum și adresa de domiciliu;
• Nu lăsați în vehicul, la vedere, bunuri de valoare (telefoane mobile, tablete, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete) și/sau documente personale, chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
• Protejați-vă bunurile personale;
• În cazul în care găsiți bunuri pierdute (telefoane, carduri, poșete, documente, etc), predați-le la Poliția Municipiului Alba Iulia;
• Nu consumați băuturi alcoolice în exces și nu vă lăsați antrenați în conflicte;
• Nu conduceți autovehicule, dacă ați consumat alcool;
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cum a scăpat un bărbat din Alba de o amendă de 8.000 de lei pentru „alertare falsă la 112”. Care este motivul pentru care ar fi sunat la poliție
Cum a scăpat un bărbat din Alba de o amendă de 8.000 de lei pentru „alertare falsă la 112”. Care este motivul pentru care ar fi sunat la poliție Judecătoria Câmpeni a constatat că o amendă de 8.000 de lei, aplicată unui bărbat din Abrud pentru presupusă alertare falsă a numărului 112, nu mai poate […]
Foto | Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” din Alba Iulia, iluminată arhitectural. Primar: „Continuăm să scoatem la lumină frumusețea patrimoniului nostru arhitectural”
Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” din Alba Iulia, iluminată arhitectural. Primar: „Continuăm să scoatem la lumină frumusețea patrimoniului nostru arhitectural” Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, marți, 20 octombrie 2026 continuarea proiectului de iluminat arhitectural dedicat clădirilor emblematice ale orașului. Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” se alătură edificiilor deja iluminate, iar următoarele obiective vizate sunt […]
FOTO | Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența
Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat marți, 19 octombrie 2026, mai multe activități educativ-preventive în unități de învățământ din județ, în contextul […]

