FOTO: Academicianul David Prodan, omagiat la Cugir
La Cabinetul Documentare Informare(CDI) de la Colegiului Național ,,David Prodan” din Cugir a avut loc astăzi, o manifestare culturală consacrată împlinirii a 115 ani de la nașterea profesorului și istoricului David Prodan, părintele spiritual al instituției locale de învățământ. La evenimentul organizat de conducerea colegiului și pregătit de profesoarele Tatiana Ungurianu și Ionela Gabriela Suciu au participat elevi ai colegiului local, precum și elevi din clasele a VII – a și a VIII – a de la Școala Gimnazială ,,David Prodan” din localitatea Săliștea, locul de naștere al ilustrului academician.
După o prezentare a elevului David Mihai de la Colegiul Național ,,David Prodan” Cugir, referitoare la viața și opera marelui profesor a avut loc un recital de poezie patriotică susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale din Săliștea: Cutean Daria Elena, Vierean Luninița Mihaela, Grozav Raluca Cosmina, Stoica Ioana Adela, Jugariu Daria Maria, Zafiu Mădălina Maria și Itu Nicolae. Din prezentarea făcută, elevii au aflat că David Prodan s-a născut la 13 martie 1902, în satul Cioara (azi Săliştea), judeţul Alba și s-a stins din viaţă la 11 iunie 1992, la Cluj-Napoca. A avut o prodigioasă activitate didactică: arhivar(1938), bibliotecar principal, bibliotecar-şef la Biblioteca Centrală Universitară (1943-1948), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii clujene (1948-1962); şef de secţie la Institutul de Istorie Naţională Cluj-Sibiu (1943-1948);
Şef de secţie la Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj (1948-1972) Membru corespondent (1948) şi titular al Academiei Române (1955) Preşedinte de onoare al ,, Centrului de Studii Transilvane” (1991-1992) Membru al Asociaţiei istoricilor Americani pe locul rămas liber la moartea lui Ferdinand Braudel. Tot în acest cadru a fost făcută și oferta educațională a colegiului, prilej pentru oaspeții din Săliște de a fii informați în legătură cu zestrea didactică de care dispune instituția liceală de învățământ. La finalul activității elevii colegiului și ai Școlii Gimnaziale din Săliștea au primit din partea organizatorilor, diplome de participare și pliante.
(C.P.)
[nggallery id=3575]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027”
Când va fi adoptată noua lege a salarizării? Florin Manole: „Cu certitudine în 2027” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că noua lege a salarizării din sectorul public ar urma să fie adoptată în 2027. Oficialul a precizat că reforma trebuie să respecte anvelopa bugetară stabilită de coaliția […]
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile
Câți dintre pensionarii din România au sub 2.500 de lei pe lună: Bătrânețea, o luptă cu facturile și scumpirile Pentru mai mult de jumătate dintre pensionarii României, venitul lunar rămâne sub pragul de 2.500 de lei. Într-o economie în care prețurile continuă să crească, plata alimentelor, a facturilor și a medicamentelor pune presiune pe bugetele […]
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
