FOTO: A început prima ediţie a Zilelor Cetăţii Mühlbach la Sebeş
A început prima ediţie a Zilelor Cetăţii Mühlbach care se va desfăşura pe parcursul a trei zile la Sebeş. Pregătirea pentru evenimente a început în jurul orelor 18:30 când lumea a început să iasă din casă pentru a participa la evenimentele care vor avea loc vineri: concerte, procesiuni cu torţe, animaţie şi spectacole. De la ora 20.00 la Biserica Evanghelică din Sebeş a avut loc binecuvântarea şi rugăciunea pentru cavaleri şi domniţe. Biserica a fost plină de oameni care au asistat la binecuvântare şi au ascultat un scurt discurs despre istoria oraşului Sebeş precum şi despre cât de important este ca Sebeşul să intre în familia oraşelor care sărbătoresc festivaluri medievale.
După doi ani în care animaţia medievală a fost inclusă în programul general al Zilelor oraşului, a venit vremea ca istoriei acestei cetăţi să îi fie dedicat un festival medieval autentic. Sebeşul a fost încă din primele veacuri ale mileniului trecut unul dintre oraşele-cetate importante ale Transilvaniei, inclus în rândul celor cărora saşii transilvăneni le spuneau Siebenburgen. În ultimele două decenii, fiecare dintre aceste oraşe şi-a aşezat în stema proprie însemnele medievale ale cetăţii de odinioară, ca un semn al apartenenţei la o mare familie istorică europeană.
Iată imagini de la Biserica Evanghelică din Sebeş unde a avut loc binecuvântarea şi rugăciunea pentru cavaleri şi domniţe:
Vă prezentăm programul evenimentelor de astăzi, 21 iunie:
21.30 – Biserica Evanghelică: Concert simfonic cu orchestra COLLEGIUM MUSICUM KRONSTADT. Piese de succes din repertoriul clasic universal
22.00 – Procesiune cu torţe prin Centrul Istoric al Sebeşului
22.30 – Animaţie cu foc cu trupa SIRIUS
23.00 – E noapte şi e frig, Seniori!
SÂMBĂTĂ, 22 iunie
07.00 – 10.00 – Instalarea Târgului medieval
11.00 – 17.00 – Carcassonne – prezentare concurs de strategie
CURTEA MUZEULUI DE ISTORIE
09.00 – 13.00 – Concursul ARCAŞUL ŢINUTULUI
– Dansuri medievale cu SCUTIERII DE MÜHLBACH
– Moment de animaţie cu TRUVERII
Permanent: Plimbări călare sau în trăsură prin Cetatea Mϋhlbach
TABĂRA CAVALERILOR şi PIEŢELE CETĂŢII
10.00 – 13.00 Atelier medieval cu SCUTIERII DE MÜHLBACH şi EROII VEACURILOR APUSE. Exercitii interactive cu publicul: tras cu arcul la ţintă şi mânuirea spadei
11.00 – Prezentare de arme şi tehnici de luptă SILFR HAUKR
11.35 – Dansuri medievale cu NOSA
12.00 – Animaţie medievală cu SCUTIERII DE MÜHLBACH
15.00 – 16.30 – Animaţie cavalerească. Prezentări de arme medievale şi tehnici de luptă
17.00 – 17.45 – Prezentarea ordinelor de cavaleri
Miniconcert BORDO ŞARKANY
Dansuri medievale cu NOSA
SCENA MARE
14.00 – 17.00 – Probe de sunet: Truverii, Bordo Şarkany
18.00 – PARADA MEDIEVALĂ
18.30 – Moment oficial
Demonstraţii de măiestrie a mânuirii armelor, cu Ordinele de cavaleri prezente
19.00 – Lansare album Bordo Şarkany. Miniconcert
19.30 – Concurs DOMNIŢA SEBEŞULUI
Probele de cunoştinţe şi aptitudini artistice
Dansuri medievale cu formaţia NOSA
20.30 – TRUVERII – concert Peregrinatio: cântece din Europa secolelor XIII – XVI
21.30 – Prezentarea câştigătoarei concursului DOMNIŢA SEBEŞULUI
Alegerea Domniţei publicului
22.00 – Concert BORDO ŞARKANY
22.45 – Coregrafie medievală fantastică: HERR MANNELIG (Haggard) Trollul – Procesiune cu torţe pe traseul Muzeu – Scena mare
23.00 – E noapte şi e frig, Seniori!
Imagini de la deschiderea Zilelor Cetăţii Mühlbach:
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”
Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]







































