Curier Județean

FOTO: A fost inaugurat sediul Composesoratului Grăniceresc din Cugir. Vizitarea locației, slujbă de sfințire, prezentare a istoriei grănicerilor pe teritoriul Cugirului și în alte regiuni din Transilvania

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir a avut loc recent, un eveniment important, prilejuit de inaugurarea și sfințirea sediului administrativ al Asociației Composesoratului Grăniceresc la care au luat parte peste 150 de membrii ai asociației, invitați și oficialități locale.

Petrecerea Divorțaților

Construcția locației, situate pe vechea vatră a Garnizoanei grănicerești din vecinătatea Ocolului Silvic din Cugir (strada,,21 Decembrie 1989”) a început în iulie 2015 și a fost finalizată în urmă cu câteva săptămâni. În deschiderea reuniunii, președintele asociației, dr. ing. Emil Nicolae Muntean a spus: ,,Tot ce am reușit să realizăm este un deziderat al membrilor asociației.

De foarte mulți ani ne-am dorit să avem casa noastră. Astăzi, acest demers a fost dus cu mari eforturi la bun sfârșit. Este meritul dumneavoastră al tuturor membrilor composesori, care ați susținut această investiție, fapt pentru care vă mulțumesc. Nu în ultimul rând, doresc să evidențiez efortul făcut pentru finalizarea acestei lucrări, de către talentatul meșter Ioan Ciucur, care a reușit prin străduința sa, să realizeze la un nivel de excepție tot ceea ce vedți astăzi aici”.

În continuare a avut loc o slujbă de sfințire oficiată de preoți aparținând parohiilor ortodoxe și greco – catolice din Cugir, după care, profesorii de istorie, Alexandru Bucur și Nicolae Florea au vorbit cu respect despre rolul jucat de grănicerii transilvăneni, implicit ai Cugirului, în apărarea frontierelor, despre prezența acestora în teatrele militare, precum și în dezvoltarea învățământului și a culturii. La finalul întâlnirii s-a făcut o vizită a spațiilor existente, unde participanții au avut prilejul să admire un minimuzeu al grănicerilor conțințnd documente originale din perioada existenței lor, fotografii, uniforme ale soldaților grăniceri și ale ofițerilor, precum și un drapel al grănicerilor cu regiunile unde se aflau amplasate composesorate și garnizoane grănicerești.

Construcția mai conține, birouri, o sală de ședințe a consiliului de administrație, dar și o sală pentru reuniuni cu 150 locuri. Evenimentul a fost onorat de viceprimarul Călin Furdui și de fostul deputat Dan Simedru.

“Dorim să ni se facă simţită prezenţa atât în viața economico-socială, (fiind al 10-lea contribuabil la bugetul local), cât şi în cea culturală, ca un partener serios al autorităţii publice locale, care doreşte ca din Stema oraşului Cugir să nu lipsească grănicerul şi ghinda, pentru că înainte de ciocan, nicovală şi roata dinţată, să nu uităm că au fost Grănicerii”, a conchis preşedintele asociaţiei, Emil Muntean.

Composesoratul Grăniceresc Cugir administrează 1700 hectare de pădure, iar principala preocupare desfășurată de asociație o reprezintă activitatea de silvicultură și activități forestiere. Societatea comercială numără aproape 200 de acționari.

(C.P.)

[nggallery id=7560]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

22 decembrie 2026 | RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție

Ioana Oprean

Publicat

în

RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție Alba Iulia devine, în preajma sărbătorilor de iarnă, gazda unui eveniment muzical inedit. Ansamblul de percuție RESONANCE pregătește pentru publicul albaiulian un spectacol în care virtuozitatea instrumentală, expresivitatea artistică și energia ritmurilor se îmbină […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat publicul interesat că Primăria Municipiului Sebeș a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Parc fotovoltaic Sebeș“, propus pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații Strategie, fair-play și spirit de echipă – acestea au fost coordonatele celei de-a doua ediții a turneului „Camarazi pe tabla de șah”, organizat de AMVVD Alba, în parteneriat cu Academia de Șah „Mihnea Costachi”, în […]

Citește mai mult