FOTO| 35 de căței din cei 55 de la adăpostul din municipiul Aiud vor merge la noua lor casă, împreună cu familiile care i-au adoptat
Un număr de 35 de câini care inițial au fost luați de pe străzile Municipiului Aiud, din cauză că erau „ a nimănui” urmează să își întâmpine noua lor familie, așa cum a transmis și Primăria orașului.
Pe lângă acest lucru, instituția a mai transmis că, din luna noiembrie 2020, când a devenit funcțional adăpostul pentru câini, până în prezent au fost capturați 55 de câini fără stăpân de pe domeniul public din municipiul Aiud.
Dintre aceștia 35 au fost deja adoptați sau sunt în curs de adopție. Săptămânal se organizează cel puțin o acțiune de capturare sau chiar mai multe atunci când există sesizări.
CITEȘTE ȘI: 13 căței din cei 17 de la adăpostul din municipiul Aiud au fost adoptați și vor pleca către noile familii
În luna noiembrie al anul trecut, încă 13 suflete au fost adoptate de către noii lor stăpâni, dintr-un număr de 17 „culeși” de pe străzile orașului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit racla destinată moaștelor Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu. Realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, din județul Ilfov, racla va adăposti sfintele moaște ale preotului martir. Cu acest […]
Alba Iulia, capitala dialogului despre limbă și identitate: 65 de cercetători din 11 țări participă la conferința internațională CLIE-2026
Alba Iulia, capitala dialogului despre limbă și identitate: 65 de cercetători din 11 țări participă la conferința internațională CLIE-2026 În perioada 23–25 octombrie 2026, Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia găzduiește cea de-a 15-a ediție a Conferinței internaționale de Educație Lingvistică și Interculturală – CLIE-2026. Conferința este organizată de Centrul de Cercetare și Inovare […]
Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare”
Produsele de igienă esenţiale ar putea fi scutite de TVA: ,,Absorbantele, scutecele și prezervativele nu sunt un lux şi nu ar trebui taxate ca atare” Un proiect de lege care prevede eliminarea TVA pentru mai multe categorii de produse de igienă, printre care absorbantele, scutecele pentru copii, produsele destinate persoanelor cu incontinenţă urinară şi prezervativele, […]
