Curier Județean

FOTO/ 21-25 mai 2018: Săptămâna prevenirii criminalităţii la IPJ Alba, ediţia a XIV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 21-25 mai 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba derulează Campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Evenimentul a ajuns la cea de-a IV-a ediţie şi este organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, la nivel naţional, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.

Azi, 21 mai, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a lansat Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” prin care se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unui comportament preventiv. Pe parcursul a 5 zile, poliţişti din toate domeniile de activitate, vor intensifica activităţile cu caracter informativ-preventiv dedicate siguranţei cetăţenilor, fiecare zi din săptămână, având o altă temă.

Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor beneficia de sprijinul colegilor din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, a poliţiştilor din mediul rural precum şi de cel al partenerilor tradiţionali, cum ar fi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba, împreună cu care vor fi desfăşurate activităţi menite a stimula creşterea sentimentului de încredere a membrilor comunităţii în structurile de aplicare a legii, în scopul prevenirii infracţiunilor.

Tema zilei de luni, 21 mai, a fost prevenirea delincvenţei juvenile fiind totodată şi ziua de lansare a evenimentului.

Sute de elevi şi preșcolari din Alba Iulia au fost întâmpinaţi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba de poliţiştii de la structurile de poliţie rutieră, criminalistic, ordine publică, prevenire şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi au primit informaţii despre activitatea poliţiei, în general şi despre componenta preventivă a muncii de poliţie.

Cu ajutorul ochelarilor speciali, puşi la dispoziţie de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, elevii au putut „experimenta” starea generată de consumul de alcool şi substanţe interzise. De asemenea, copiii au făcut cunoştinţă cu „Teva”, câinele specializat în detectarea substanţelor explozive şi au văzut cum funcţionează „pistolul radar”.

Poliţiştii din municipiile şi oraşele judeţului precum şi cei de la posturile comunale de poliţie, au fost prezenţi în unităţile de învățământ şi au susţinut teme privind importanţa adoptării unui comportament adecvat, în scopul prevenirii implicării în fapte antisociale.

Mâine, 22 mai, tema dezbaterilor va fi prevenirea victimizării minorilor, cu accent pe siguranţa în mediul online şi prevenirea bullying-ului şi cyberbullying–ului, şi nu în ultimul rând, prevenirea traficului de persoane şi a consumului de droguri.

Ziua de miercuri, 23 mai este dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, poliţiştii urmând să se întâlnească cu administratorii asociaţiilor de proprietari în vederea informării acestora cu privire la importanţa montării sistemelor de securitate în scările blocurilor.

De asemenea vor atrage atenţia cetăţenilor cu privire la măsurile ce trebuie să şi le ia pentru a nu fi victime ale furturilor din buzunare şi genţi, din autoturisme, din societăţi comerciale sau când sunt pasageri în mijloacele de transport în comun.

Joi, 24 mai vor fi desfăşurate activităţi pentru prevenirea violenţei in familie, acestea se vor adresa tinerilor, părinţilor, persoanelor vârstnice şi nu în ultimul rând, doamnelor.

Ultima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii va fi dedicată siguranţei rutiere.

Între orele 07.30-08.30, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, patrulele şcolare vor dirija traficul rutier. De asemenea vor fi organizate întâlniri cu elevii şi cadrele didactice privind conştientizarea asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie dar şi cu elevii şcolilor de şoferi cărora le vor fi explicate consecinţele devastatoare ale conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, iar pentru exemplificare vor folosiţi ochelarii speciali ce simulează consumul de alcool şi droguri.

Aproprierea de comunitate şi nevoile acesteia reprezintă unele dintre obiectivele prioritare ale Poliţiei Române, de unde şi iniţiativa de a realiza de două ori pe an, timp de o săptămână, o acţiune ale cărei priorităţi sunt informarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenţiei.

[nggallery id=5657]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

9 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

9 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 9 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Noua clădire a spitalului din Alba Iulia, dotată cu heliport: În ce stadiu este edificarea / „Mai multă siguranță, servicii medicale mai bune și condiții moderne pentru pacienți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua clădire a spitalului din Alba Iulia, dotată cu heliport: În ce stadiu este edificarea / „Mai multă siguranță, servicii medicale mai bune și condiții moderne pentru pacienți” Lucrările la noua clădire a Spitalului Județean de Urgență Alba avansează într-un ritm foarte bun, conform graficului stabilit, a anunțat, miercuri, 9 septembrie 2026, președintele Consiliului Județean […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Părintele Todor Nicula, preot al parohiei Meșcreac, protopopiatul Aiud, între anii 1975-2016, a trecut la cele veșnice: ,,A mângâiat pe cei întristaţi și a ajutat pe cei obidiţi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Părintele Todor Nicula, preot al parohiei Meșcreac, protopopiatul Aiud, între anii 1975-2016, a trecut la cele veșnice: ,,A mângâiat pe cei întristaţi și a ajutat pe cei obidiţi” Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei a anunțat, printr-o postare făcută pe o rețea de socializare, că Părintele Todor Nicula, preot al parohiei Meșcreac, protopopiatul Aiud, între […]

Citește mai mult