Curier Județean

FOTO | 10-19 decembrie 2024. Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia: Cel de-al 37-lea turneu internațional, în cel de-al 37-lea an de activitate

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | 10-19 decembrie 2024. Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia: Cel de-al 37-lea turneu internațional, în cel de-al 37-lea an de activitate

Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia și preotul Nicolae Călin Bulac vor desfășura în perioada 10 – 19 decembrie 2024 cel de-al 37-lea turneu internațional, în cel de-al 37-lea an de activitate. Acesta va cuprinde o serie de concerte susținute la Amsterdam, Haga, Megen, Bruxelles și Frankfurt.

Citește și: FOTO | Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO, sărbătorită la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Plăcuța UNESCO, dezvelită de Raluca Turcan: Certifică recunoașterea internațională a manuscrisului CODEX AUREUS

Petrecerea Divorțaților

Proiectul este susținut de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: „Așadar, frumoasa poveste a Corului „Theotokos” continuă cu copii talentați, alături de părinți și prieteni dedicați! Le urăm mult succes minunaților copii și Părintelui Călin Bulac și îi așteptăm, împreună cu Moș Crăciun, să revină acasă sănătoși și fericiți! ” , transmit reprezentanții Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

„Ne pregătim intens pentru un nou turneu! Din 10 și până în 19 decembrie Corul de Copii „Theotokos” va prezenta o serie de concerte în Amsterdam, Haga, Megen, Bruxelles și Frankfurt. Va fi cel de-al 37-lea turneu în străinătate pe care corul nostru îl va realiza în cei… chiar 37 de ani de activitate.

Mulțumim pentru sprijinul oferit cu generozitate și prietenie de Centrul de Cultură „Augustin Bena” al Județului Alba coordonat de maestrul Alexandru Pal. Mulțumim pentru fotografii domnului Vasile Sârb! Povestea frumoasă a Corului „Theotokos” continuă cu copii talentați și deosebiți, alături de părinți și prieteni dedicați!„, a transmis preotul Nicolae Călin Bulac.

Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia a luat ființă la data de 15 noiembrie 1987, în prima zi din Postul Nașterii Domnului. Numele corului provine din limba greacă și înseamnă „Născătoare de Dumnezeu”.

Inițiativa înființării corului aparține Înalt Prea Sfințitului Părinte Andrei, în acea vreme preot paroh al Bisericii Ortodoxe „Maieri I” din Alba Iulia.

Tot de atunci, dirijorul corului este părintele Nicolae-Călin Bulac.

La început, corul reunea 24 de copii, iar numărul acestora a ajuns în prezent la peste o sută de elevi ai mai multor școli și licee din Alba Iulia.
Repertoriul corului cuprinde piese religioase specifice atât credinței ortodoxe, cât și altor culte creștine, melodii din repertoriul coral clasic și folcloric.

Cu toate că timp de doi ani activitatea s-a desfășurat sub regimul ateu-comunist, corul a avut şi atunci o bogată misiune, fiind cunoscut în bisericile din oraș şi din ţară. Revoluția din decembrie 1989 a deschis corului noi posibilități de afirmare, iar acesta a reușit să se implice nu numai în plan religios, dar și în viața cultural-artistică a orașului Alba Iulia, fiind o prezenţă obişnuită şi mult apreciată în cadrul manifestărilor de tot felul.

Una dintre frumoasele împliniri este şi realizarea a peste 35 de turnee peste hotarele României, în cadrul cărora copiii din „Theotokos” au purtat mesajul Sfânt al credinței strămoșești şi al înțelegerii dintre oameni.

La rândul lor, ei au fost şi gazde ale unor grupuri de copii şi tineri din Franţa, Ungaria, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.

Succesul acestor turnee se oglindește și în distincțiile şi diplomele obținute, precum şi în articolele apărute în presă. În timpul turneelor, au fost contactate instituții şi asociații caritabile, care mai apoi s-au implicat în sprijinirea caselor de copii din județul Alba.

Printre succesele corului se numără şi emisiunile de radio şi TV la care a participat, o emisiune transmisă prin reţeaua Eurovision, precum şi cele trei CD-uri realizate. Totodată, corul „Theotokos” a tipărit și o carte de povestiri religioase pentru copii.

Un moment cu totul deosebit al activității de până acum a avut loc în luna mai din anul 1999, când corul a primit invitația de a participa la festivitățile prilejuite de vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România. Copiii au oferit un concert la Palatul Patriarhal, având bucuria de a putea conversa cu Sfântul Părinte.

Pentru activitatea corului, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, i-a conferit dirijorului corului, părintelui Nicolae Călin Bulac, „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.

FOTO: Vasile Sârb, fotograf oficial CCAB


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează Trei bărbați vor fi judecați pentru lovire sau alte violențe, după ce un judecător de cameră preliminară de la Judecătoria Alba Iulia a stabilit, prin încheierea pronunțată pe 20 octombrie 2026, că rechizitoriul procurorilor este legal întocmit și […]

Citește mai mult

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026

Ioana Oprean

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]

Citește mai mult

Curier Județean

23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult