Curier Județean

Fondurile Regio asigură eficientizarea energetică a Liceului ”Dr. Lazăr Chirilă” din orașul Baia de Arieș

Ioana Oprean

Publicat

în

La sediul ADR Centru din Alba Iulia, a fost semnat proiectul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, destinat îmbunătățirii gestionării energiei și reducerii consumurilor de energie primară la Liceul ”Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș. Beneficiarii acestui proiect, pe lângă instituția de învățământ a orașului, cu profesorii și elevii săi, sunt toți cetățenii din zonă care, de acum încolo, se vor putea baza pe creșterea calității în domeniului învățământului local.

Primarul orașului, domnul Traian Pandor, și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, au semnat contractul pentru cererea de finanțare ”Eficientizare energetică a Liceului ”Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, județul Alba”, a cărei valoare totală este de peste 3,83 milioane lei, suma nerambursabilă obținută fiind de peste 3,75 milioane lei. Investițiile vor fi susținute prin Prioritatea de Investiții 3.1.B ce vizează îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice cu fonduri nerambursabile alocate prin Programul REGIO 2014-2020.

”Orașul Baia de Arieș, ca fost oraș minier și monoindustrial, își revine încet, dar sigur, pe calea prosperității și se înscrie pe drumul dezvoltării la nivelul Țării Moților. Am încercat să folosim cât mai bine resursele destul de limitate de care am dispus și, chiar dacă acum e toamnă, aș sublinia că la noi, la Baia, a fost construit unul dintre primele ștranduri moderne din întregul județ, dovadă a faptului că ne preocupă tot ceea ce duce la creșterea calității vieții în orașul nostru. Acum accesăm fondurile europene, deoarece avem nevoie de aceste resurse financiare și investim banii publici în ceea ce s-a dovedit important pentru locuitori.

Transmitem un semnal bun către cetățenii orașului, pentru că investim bani europeni în reabilitarea termică a clădirilor, pentru eficientizarea consumurilor de energie, precum și pentru reducerea costurilor publice. La liceul din oraș aceste investiții erau necesare, deoarece, până în prezent, nu am avut astfel de lucrări de reabilitare și eficientizare energetică. Prin proiectul nostru vom scădea la mai puțin de jumătate față de situația actuală, atât consumul anual de energie primară, cât și emisiile gazelor cu efect de seră. Anticipăm că reabilitarea și modernizarea acestei instituții va atrage noi elevi și va asigura un act educațional de calitate pentru zona de nord-est a Apusenilor”, a declarat, în momentul semnării acestui contract de finanțare, domnul Traian Pandor, Primarul orașului Baia de Arieș.

Cererea de finanțare pentru proiectul ”Eficientizare energetică a Liceului ”Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, județul Alba” are ca obiectiv creșterea eficienței energetice a clădirii liceului din oraș, prin efectuarea de lucrări de reabilitare termică și modernizare rețele utilități. Prin acest proiect se prevede realizarea lucrărilor de reabilitare a acoperișului terasă peste cel de-al doilea etaj, izolare termică a fațadei, respectiv a pereților exteriori, a soclului, atât pentru partea vitrată, dar și pentru cea opacă, precum și de izolare termică a planșeului peste ultimul nivel încălzit.

Proiectul prevede și reabilitarea completă a sistemului de încălzire, cu înlocuirea tuturor elementelor și fitingurilor cu altele moderne, dar și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, respectiv a unor panouri solare fotovoltaice, concomitent cu înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficientă energetică ridicată și durată mare de viață. Nu în ultimul rând se va realiza adaptarea clădirii existente pentru accesul și utilizarea serviciilor oferite de către persoanele cu dizabilități.

Durata de derulare a investițiilor se va întinde până la finalul lunii iulie 2020, ceea ce înseamnă că peste doi ani, copii moților din Baia de Arieș și zonele învecinate, dar și profesorii de la acest liceu, cu toții peste 610 persoane, vor avea condiții mult mai bune de studiu. Bugetul întregului proiect este de 3.830.574,26 lei (peste 846 mii euro), din care peste 3,75 milioane lei (circa 831 mii euro) fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.

”Primăria Baia de Arieș este una dintre cele peste 60 de entități ale administrației publice locale sau unități descentralizate ale administrației centrale, care au depus proiecte pe Prioritatea de investiții a Programului REGIO care asigură eficientizarea energetică în clădirile publice. Este destul de dificil pentru o localitate mică să pregătească multe cereri de finanțare, deoarece și bugetul este destul de scăzut și provocările sunt destul de mari. Spre exemplu, aceste fonduri reprezintă mai mult de 60% din bugetul anual de venituri al orașului și ar fi fost imposibil ca lucrările să fie finanțate fără aportul fondurilor europene.

Orașul Baia de Arieș este pe un trend pozitiv, se caută soluții optime pentru dezvoltare, inclusiv prin investiții private, și este îmbucurător faptul că administrația locală depune toate eforturile să deruleze investiții publice, cu fonduri proprii, cu resurse europene sau prin PNDL. Proiectul semnat azi va duce la scăderea facturilor de energie pentru cel mai mare liceu pe o rază de peste 20 kilometri, va duce la creșterea confortului elevilor și profesorilor și va aduce bucurie pentru comunitatea locală”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT la Limba: O mașină a intrat într-un stâlp și o țeavă de gaz

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT la Limba: O mașină a intrat într-un stâlp și o țeavă de gaz Un accident rutier a avut loc marți după-masa, în jurul orei 18.15, la Limba. O mașină a lovit un stâlp și o țeavă de gaz. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Patru PREMII SPECIALE și o MENȚIUNE obținute de elevii din Alba la Olimpiada Națională de Geografie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru premii speciale și o mențiune obținute de elevii din Alba la Olimpiada Națională de Geografie 2026 Mai mulți elevi au reprezentat cu succes județul Alba la faza națională a Olimpiadei de Geografie 2026. Lotul a fost însoțit în municipiul Hunedoara, în perioada 5-10 aprilie 2026, de profesorul Leontin Costea, de la Liceul „Horea, Cloșca […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bilete de tratament balnear 2026: Care sunt seriile disponibile pentru anul în curs. Anunțul Casei Județene de Pensii Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Bilete de tratament balnear 2026: Care sunt seriile disponibile pentru anul în curs. Anunțul Casei Județene de Pensii Alba Casa Județeană de Pensii Alba a anunțat, marți, 21 aprilie 2026 că au fost stabilite seriile pentru acordarea biletelor de tratament balnear în anul 2026. Citește și: Bilete de tratament balnear 2026: Câte locuri sunt și […]

Citește mai mult