FOCURI de ARMĂ, în miez de noapte, la Sebeș! Polițiștii au folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui hoț
Un tânăr din Sebeș a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure. Acesta nu s-a supus somației, iar polițiștii au folosit armamentul din dotare.
La data de 06 aprilie 2020, în jurul orei 02.00, polițiștii de investigații criminale din Sebeș, în timp ce acționau pe raza municipiului, au observat un bărbat, care avea fața acoperită și încerca să pătrundă în curtea unui imobil.
Unul dintre polițiști l-a somat și i-a solicitat să se oprească, însă bărbatul nu s-a supus somației, motiv pentru care polițistul a folosit armamentul din dotare și a executat două focuri de armă, în plan vertical.
S-a trecut la urmărirea individului, iar la scurt timp a fost identificat și reținut în incinta unei societăți comerciale, situată în imediata apropiere a locului unde a fost depistat inițial.
Tânărul în vârstă de 17 ani, din Sebeș, este cunoscut cu antecedente penale și se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind cercetat pentru mai multe fapte de furt.
Pe numele său, a fost întocmit un nou dosar penal, pentru tentativă la furt calificat și urmează ca polițiștii să informeze magistrații în legătură cu încălcarea măsurii preventive a arestului la domiciliu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
