Actualitate

FMI este de acord cu creşterea salariului minim la 800 de lei

Alexandra Mates

Publicat

în

Salariul minim pe economie va creşte anul acesta cu 100 de lei. Majorarea se va face în două tranşe: la 1 februarie salariul minim va ajunge la 750 de lei, iar în luna iulie se vor mai adăuga 50 de lei. Decizia a fost luată de Guvern în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional.

Petrecerea Divorțaților

La începutul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta a declarat că la discuţiile cu FMI privind bugetul pentru acest an va solicita majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei. Programul de guvernare al USL prevede pentru perioada 2013-2016 creşterea salariului minim la 1.000 de lei.

Totuşi, creşterea salariului minim ar putea stârni nemulţumiri pentru o parte din români. Şoferii vor plăti amenzi mai mari pentru abaterile din trafic deoarece, potrivit Art.98. din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie. Astfel, dacă Guvernul ia decizia de majorare a salariului minim pe economie, de la 1 februarie un punct de amendă va ajunge la 75 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos

Ioana Oprean

Publicat

în

Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]

Citește mai mult

Actualitate

Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulația pe Valea Oltului se redeschide de luni, 16 noiembrie 2026, mai devreme decât era prevăzut. Anunț pentru șoferi Circulația rutieră pe sectorul DN7 cuprins între Râmnicu Vâlcea și Râu Vadului, pe Valea Oltului, va fi redeschis circulației începând de luni, 16 noiembrie 2026, a anunțat vineri, 13 noiembrie 2026, DRDP Craiova. „Lucrările de montare […]

Citește mai mult