Florin Roman: Guvernul Tudose promovează prin ordonanță de urgență furtul din pensiile private ale românilor – Declarație politică
Doamnă/domnule Președinte de ședință,
Stimaţi colegi,
Guvernul Tudose a devenit unul profund anti-român și anti-constituțional, pentru că adoptă în ultima vreme tot felul de ordonanțe de urgență, unele mai controversate decât altele, dar și foarte contestate de toată lumea.
Susțin acest lucru aici, în Parlamentul României, deoarece, prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, Guvernul PSDragnea încalcă în mod flagrant Constituția și drepturile constituționale ale românilor, contribuabili la pensiile private!
Mai mult decât atât, este limpede și faptul că prin această ordonanță de urgență prin care se diminuează contribuția angajaților la Pilonul II de pensii, se încalcă dreptul acestora la proprietate privată, adică unul din drepturile pentru care și-au dat viața mulți români la Revoluția din 1989!
Imediat cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG păguboasă pentru viitorul și siguranța celor care au plătit timp de 10 ani pentru a-și asigura o pensie privată – și care mai au cel puțin încă pe atât pentru a avea vârsta necesară și dreptul de a beneficia de pensie -, PNL cerut în scris Avocatului Poporului să atace actul normativ la CCR. De asemenea, PNL îi îndeamnă pe toți cetățenii afectați de măsură să acționeze pe calea contenciosului administrativ pentru suspendarea efectelor OUG 82/2017 și ridicarea excepției de neconstituționalitate în instanțele de judecată.
Doamnelor și domnilor,
Trebuie precizat faptul că prin prevederile acestei ordonanțe de urgență, se reducere contribuția la Pilonul II de Pensii de la 5,1 la 3,75% din salariul brut, ceea ce presupune diminuarea sumelor nominale virate la Pilonul 2 de către fiecare angajat. Cu alte cuvinte, sumele efectiv virate în fiecare cont individual, lunar, vor fi mai mici cu circa 11%, chiar dacă procentul stabilit pentru contribuții se raportează la un salariu brut mai mare. În concluzie, scăderea pensiei private va fi de 20-30% la finalul stagiului de cotizare, conform simulărilor realizate de către analiștii financiari de profil.
Ca parlamentar liberal, consider că prin acest demers nejustificat Guvernul Tudose jecmănește contribuțiile la Pilonul II de Pensii a circa 7 milioane de români, atât din sectorul privat, cât și din sectorul public! Adică, fără să întrebe pe nimeni și deci fără a avea în niciun fel acordul de a tăia din fondurile aflate în proprietatea salariaților, Guvernul PSDragnea ia cu japca de două ori și mai și minte cu nerușinare că nu vor scădea deloc contribuțiile!
Florin Roman, deputat PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]
