Florin Gheorghe Crișan, desemnat la șefia organizației din Zlatna a PRO România
Florin Gheorghe Crișan, desemnat la șefia organizației din Zlatna a PRO România
În vârstă de 42 de ani, Florin Gheorghe Crișan este absolvent a două facultăți, cu specializările de istorie și management. Este căsătorit, are un copil și activează în domeniul privat. A ocupat funcția de consilier local în Consiliul Local Zlatna și, din această calitate, a fost inițiatorul mai multor proiecte pentru comunitate.
“Prioritatea domnului Crișan va fi acea de a construi, în perioada imediat următoare, la Zlatna, o filială locală puternică, alături de persoane competente care doresc să se implice, activ, în viața comunității. Sunt sigur că experiența politică pe care a acumulat-o îl va ajuta să se achite, cu succes, de această provocare”, a transmis Horațiu Florea, coordonatorul filialei județene Alba a PRO România.
La rândul său, Florin Gheorghe Crișan a transmis că “motivul pentru care am intrat în politică a fost acela de a sprijini oamenii din Zlatna, orașul în care m-am născut, în care m-am format și în care trăiesc. Consider că toate demersurile mele de până acum, începând cu inițierea unor proiecte în Consiliul Local, sprijinirea cetățenilor în rezolvarea unor probleme cu care se confruntă sau semnalele de alarmă pe care le-am tras privitor la nereguli din cadrul administrației, mă îndreptățesc să îmi asum această nouă postură.
La Zlatna, sunt foarte multe lucruri care se pot face, începând de la marea și eterna problemă a lipsei locurilor de muncă și până la responsabilitatea cheltuirii banului public. Programul meu este unul centrat pe nevoile oamenilor și pe nevoia urgentă a schimbării actualei administrații, începând cu inițierea mai multor proiecte în consiliul local. Îi aștept alături de mine pe toți cei care doresc binele acestui oraș”.
Echipa de Comunicare PRO România Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
