Florin Cîțu: „De la 1 iunie vor exista relaxări pentru toţi românii, indiferent de zona unde sunt”
Premierul Florin Cîțu a anunțat faptul că de la 1 iunie vor exista relaxări pentru toți românii, indiferent de zona în care se află. Acesta a mai explicat că România „nu are nicio scuză” să nu își atingă obiectivul de a avea 5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză până la 1 iunie.
El a amintit că situația COVID s-a îmbunătățit în România și a dat exemplul Capitalei, care a intrat în scenariul verde după ce incidența a scăzut sub 1,5 la mie.
„Singurul lucru care s-a modificat în ultima lună a fost această campanie de vaccinare, este singurul element nou care explică evoluția ratei de infectare din România, ceea ce înseamnă că și presiunea pe spitale a scăzut, că suntem mai aproape de a reveni la normalitate. Avem dozele necesare și nu avem nicio scuză să nu atingem ținta pe care ne-am propus-o la 1 iunie pentru a ne relaxa sau a face un pas important către relaxare. Pandemia va trece, contează acum să pregătim resursele pentru ceea ce urmează”, a spus premierul.
„Încă nu vorbim cum se vor lua relaxări şi cum vor fi ele implementate. În acest moment discutăm mai multe scenarii pe care le avem pe masă. Ceea ce este important de înţeles pentru toţi românii, că de la 1 iunie vor exista relaxări pentru toţi românii, indiferent de zona unde sunt”, a spus Florin Cîţu.
Întrebat despre posibile avantaje de care s-ar putea bucura cei care se vaccinează, premierul a spus: „Opinia mea personală e că persoanele care s-au vaccinat ar trebui să aibă beneficii. Vom vedea cum vor arăta aceste măsuri”.
„E clar că de la 1 iunie vor există măsuri care vor da înapoi anumite restricţii de anul trecut. Deja unele dintre măsuri le-am anunţat. Bineînţeles că ştiu problema cu evenimentele private şi anul acesta cu siguranţă vom găsi o soluţie să înceapă de la 1 iunie aceste evenimente private. Vom vedea dacă putem să mergem pe testare, cum se va face testarea. Suntem flexibili la soluţii. Acesta e roul Comitetului interministerial”, a spus Cîțu.
„Să ţinem minte că 1 iunie nu înseamnă relaxare totală, înseamnă 5 milioane persoane vaccinate. 1 august urmează al doilea pas în care vorbim de o relaxare totală. Săptămâna viitoare toţi miniştri vor fi în stradă, vor fi în centre de vaccinare şi vor susţine această campanie”, a adăugat el.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]