Firmele private ar putea să ofere 1% din profit către tinerii care vor să îşi cumpere o casă: Propunere în Parlament
Recent, o parte dintre iniţiatorii acestui proiect au mai avut o idee „trăsnită”, respectiv ca firmele private să angajeze un pensionar consilier la fiecare 5 angajaţi.
Mai mulţi parlamentari din PSD, ALDE şi PPUSL, partidul lui Dan Voiculescu, propun ca firmele să transfere 1% din profit către un „Fond de Solidaritate”, care să îi ajute pe tineri să finanţeze avansul necesar la cumpărarea unei locuinţe.
Iniţiatorii sunt mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Radu-Ştefan Oprea, un parlamentar ALDE, dar şi o serie de deputaţi care s-au înscris recent în Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal, înfiinţat de Dan Voiculescu, respectiv Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Andrei Gerea, Eugen Durbacă şi Steluţa Cătăniciu.
Acum, parlamentarii propun înfiinţarea unui Fond de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români”, iar societăţile comerciale care la finalul ultimului an fiscal au avut un profit brut minim de 1.000.000 lei să transfere 1% din acesta către fond.
„Având în vedere că profitul agenţilor economici, calculat pe baza impozitului pe profit din bugetul pe anul 2020, este de aproximativ 25 miliarde euro, considerăm că Fondul de Solidaritate «Locuinţe pentru tinerii români» poate să acopere avansul destinat familiilor tinere beneficiare”, afirmă aceştia.
Potrivit iniţiatorilor, prin Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” se doresc: susţinerea tinerelor familii aflate la început de drum, încurajarea creşterii natalităţii şi stimularea tinerilor de a rămâne în ţară şi chiar de a se stabili în mediul rural, prin asigurarea unui spaţiu de locuit propriu.
ProiectuI se adresează tinerilor sub 35 de ani, căsătoriţi, care vor să îşi achiziţioneze o locuinţă în rate, dar nu au posibilitatea de a achita avansul.
Iniţiativa mai stabileşte că suma, reprezentând avans achiziţie locuinţă, contractată prin Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” nu poate fi mai mare de 15% din preţul imobilului. Suma maximă, reprezentând avans achiziţie locuinţă, contractată prin Fondul de Solidaritate, nu poate fi mai mare de 15.000 euro.
Finanţarea prin Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” se va face pentru locuinţe noi, pentru cele deja construite, care îndeplinesc condiţiile legale, şi pentru construirea de noi locuinţe, în condiţiile legii.
Sumele obţinute de la Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” vor fi returnate Fondului, eşalonat, în 10 ani, începând cu anul 6 de la obţinerea lor, în rate lunare egale, care, cumulate cu cele ale creditului, nu vor depăşi 1/3 din veniturile familiei.
Sumele reprezentând avans pentru achiziţie locuinţă nu vor fi purtătoare de dobânzi.
Fondul de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” ar urma să fie un fond special, administrat şi gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]
