Finanţele ieftinesc băutura, iar Sănătatea se luptă pentru reducerea consumului de alcool!
Acciza la alcool va scădea cu nu mai puţin de 30 la sută, potrivit proiectului noului Cod fiscal, publicat de Ministerul Finanţelor. În prezent, acciza pe hectolitrul de alcool pur este de 4.738 de lei, iar în proiectul de Cod fiscal, care ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016, aceasta scade la 3.307 lei. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a explicat recent că nivelul accizei pe alcool este dublul minimului impus de UE. El a considerat asta un lucru nepotrivit, care nu face decât să aprindă contrabanda, împiedicând activitatea producătorilor legali. Vâlcov este de părere că nivelul actual de accizare a alcoolului are ca principal efect scăderea încasărilor statului din această zonă. În timp ce Finanţele vor să reducă acciza, Ministerul Sănătăţii se luptă să o crească.
Guvernul vrea să înfiinţeze un consiliu care să se ocupe de politicile de reducere a consumului de alcool, pentru că România este
pe locul cinci în lume la consumul de alcool pur. Potrivit unui proiect de hotărâre, acest consiliu se va ocupa de coordonarea politicilor şi acţiunilor de reducere a consumului de alcool în România.
Practic, acesta va elabora un plan de acţiuni, pe termen mediu şi lung, în vederea implementării acestuia de către autorităţile cu atribuţii în domeniu, printre care Ministerul Sănătăţii. Una dintre acţiunile consiliului ar fi vegherea la creşterea graduală a accizelor la alcool. România ocupă al cincilea loc în topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pur pe cap de locuitor, spune un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii dat publicităţii anul acesta. Potrivit OMS, un român bea 14,4 litri de alcool pur pe an, faţă de 17,5 litri cât se bea în Belarus, ţara cu cel mai mare consum de alcool la nivel mondial. Urmează Republica Moldova, cu un consum anual de 16,8 litri de alcool pur. Pe locul trei se află Lituania – 15.4 litri de alcool pur pe an, urmată de Rusia – 15,1 litri de alcool pur, România – 14,4 litri de alcool pur, Ucraina – 13,9 litri de alcool pur pe an, Andora – 13,8 litri de alcool pur, Ungaria – 13,3 litri de alcool pur, Republica Cehă şi Slovacia – 13 litri de alcool pur şi Portugalia – 12,9 litri de alcool pur.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
