Societate

Femeile social democrate, sărbătorite de ziua lor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Peste 200 de social democrate şi simpatizante PSD s-au întâlnit duminică, 6 martie, la Clubul Essensy, pentru a sărbători împreună ziua de 8 Martie. De la eveniment nu au lipsit Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, Liliana Ţolaş – vicepreşedinte PSD la nivel naţional, Radu Coclici – deputat PSD de Alba, Ovidiu Jidveian – preşedintele PSD Alba Iulia, Marcela Dărămuş – preşedintele femeilor social democrate din judeţ, Ioan Florea – consilier judeţean PSD şi candidat la Consiliul Judeţean Alba, Maria David – preşedintele OF a PSD Alba Iulia, Bogdan Medrea – liderul TSD Alba, Mihaela Mih-Dehelean – secretar executiv al PSD Alba Iulia, împreună cu alţi reprezentaţi ai PSD – Maria Ureche, Julieta Isarie, Simona Lazăr, Vasile Crişan şi alţii. Toţi cei prezenţi au avut parte de momente speciale de muzică şi dans, fiind organizată chiar şi o tombolă cu surprize pentru câştigători. Liliana Ţolaş, invitată specială la acest eveniment, s-a declarat încântată de organizarea manifestării dedicată femeii, precizând: „E foarte important pentru noi şi ne bucurăm atunci când ei înţeleg că nu pot învinge fără sprijinul organizaţiei de femei. Ioan Dîrzu ştie acest lucru, suntem onorate, îi mulţumim pentru asta şi vom fi alături de el în bătălia electorală. Avem şanse să câştigăm Primăria Alba Iulia, să ajungem acolo unde putem lua decizii pentru bunăstarea comunităţii. Toate cele bune să vină şi spre noi, spre Ardeal!”. Liliana Ţolaş a avut şi un mesaj din partea Rovanei Plumb: multă fericire, sănătate şi tot ce e mai bun în viaţă. Ea a fost urmată de Mihaela Mih-Dehelean, care le-a dorit femeilor multă sănătate, spor în toate şi multe bucurii. La rândul său, Bogdan Medrea a mulţumit întregii echipe care susţine candidatura lui Ioan Dîrzu la Primăria Alba Iulia. La petrecerea organizată de ziua lor au venit reprezentante ale femeilor social democrate din Aiud – Simona Lazăr, Cugir – Julieta Isarie, Zlatna, Abrud, Sebeş, Râmeţ, Ocna Mureş, Arieşeni şi din alte zone ale judeţului. Ioan Florea, consilier judeţean şi candidat la Consiliul Judeţean Alba a precizat că atunci când şi-a anunţat candidatura s-a bazat pe sprijinul organizaţiei de femei a partidului, dar şi pe ajutorul tinerilor: „Trebuie să facem un scor bun în toate localităţile judeţului pentru a elimina conducerea portocalie”, a spus Florea. A continuat Ioan Dîrzu, care a completat că „USL îi va înlătura pe Boc şi Băsescu; toţi cei care s-au folosit de minciună şi hoţie trebuie să meargă în opoziţie. Vă simţim alături de noi, suntem puternici şi vom construi bugete, nu le vom împrăştia, vom gândi mai bine pentru cei de lângă noi. Femeilor, celor care sunt alături de noi, le mulţumim şi le dorim să aibă parte de zile senine şi multe bucurii”. După momentul alocuţiunilor muzica a încins atmosfera, ringul de dans dovedindu-se neîncăpător pentru toţi cei ce au luat parte la distracţie. De ziua lor, femeile au primit în dar flori oferite de Ioan Dîrzu, Ioan Florea (care a avut şi o felicitare pentru reprezentantele sexului frumos), Ovidiu Jidveian şi Bogdan Medrea. Cu toţii le-au dorit femeilor să aibă parte de respect, echilibru şi dragoste. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Cultură Educație

19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]

Citește mai mult

Societate

De ce au ajuns românii să se bazeze doar pe familie atunci când viața îi pune la încercare

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce au ajuns românii să se bazeze doar pe familie atunci când viața îi pune la încercare Familia rămâne principalul refugiu al românilor în momentele dificile, fie că este vorba despre probleme financiare, fie despre situații care țin de sănătate. Prietenii și instituțiile statului sunt mult mai rar percepuți drept surse de sprijin, conturând […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 13 – 19 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Hunger Games: Sunrise on the Reaping / Jocurile foamei: Răsăritul în ziua extragerii 2D / VIP 2D Avanpremiera Regia: Francis Lawrence Cu: Joseph Zada, Elle Fanning, Jesse Plemons, Mckenna Grace, Maya […]

Citește mai mult