Rămâi conectat

Actualitate

Femeile rome instruite de un expert internațional la Alba Iulia, în cadrul proiectului “Fem.Rrom”

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Asociația Pakiv România a organizat  joi o sesiune de pregătire pentru femeile de etnie romă care au înființat cooperative în cadrul proiectului Fem.RRom. – Îmbunătăţirea accesului femeilor de etnie romă pe piaţa muncii şi sprijinirea economiei sociale: promovarea şi dezvoltarea unor servicii integrate prin crearea unor cooperative pentru femei, asigurarea accesului la educaţie formală şi dezvoltarea unor servicii de ocupare specializate şi personalizate”.

Membrele fondatoare ale cooperativelor participă pe parcursul zilei la o sesiune de pregătire susținută de un expert portughez membru al Institutului de Științe Economice și Antreprenoriat din Lisabona. Pedro Matos le va învăța pe femeile de etnie romă principiile managementului cooperativelor și ale concurenței în economia socială, tehnici de prospectarea pieței, marketing și administrarea resurselor umane.

Femeile de etnie romă împreună cu expertul portughez vor dezvolta planurile de afaceri ale cooperativelor proaspăt înființate în care își vor găsi loc de muncă circa 100 de persoane.

Sesiunea de pregătire desfășurată la Alba Iulia este ultima dintr-o serie de trei, primele două desfășurându-se la Oradea (26 – 27 noiembrie 2012) și Târgu Jiu (22 – 23 noiembrie 2012).

Proiectul Fem.RRom. – Îmbunătăţirea accesului femeilor de etnie romă pe piaţa muncii şi sprijinirea economiei sociale: promovarea şi dezvoltarea unor servicii integrate prin crearea unor cooperative pentru femei, asigurarea accesului la educaţie formală şi dezvoltarea unor servicii de ocupare specializate şi personalizate” este implementat de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în parteneriat cu Asociația Pakiv România, beneficiind de expertiza mai multor parteneri internaționali din Grecia și Portugalia – state în care acest model de proiect a fost aplicat cu succes. Asociația Pakiv România este singurul partener din proiect implicat în relaționarea directă cu persoanele care fac parte din grupul țintă.

Proiectul a debutat în 2010 și se desfășoară în trei regiuni de dezvoltare: Nord-vest, Sud-vest și Centru. În aceste regiuni au fost înființate trei Ateliere de ocupare ”One-stop” (Oradea, Târgu Jiu și Alba Iulia) unde beneficiarele pot primi toate serviciile personalizate și într-un singur loc. Prin intermediul celor trei Ateliere de ocupare ”One Stop”, peste 1000 de femei rome vor beneficia de servicii de consiliere. De asemenea, 550 de femei rome vor fi incluse în programele de formare vocațională, din acestea 168 finalizând deja cursurile, iar celelalte 382 vor finaliza până la sfârșitul anului. Tot în cadrul proiectului, 100 de persoane vor fi orientate profesional, 200 de femei rome vor fi plasate pe piața muncii, iar 100 de mediatori sanitari și școlari și persoane care lucrează în instituții publice – primării, prefecturi – în relația cu persoanele de etnie romă vor participa la un program de specializare în domeniul incluziunii sociale.

În plus, în cele trei regiuni femeile de etnie romă au înființat cinci cooperative după cum urmează:

  • Oradea: Cooperativa se numește ”Igien Protect” și are ca obiect de activitate prestarea serviciilor de curețenie și plasare a forței de muncă, iar cea de a doua ”Larysee” are ca obiectiv comercializarea florilor
  • Alba Iulia:  Cooperativa se numește ”Florăreasa cetății” și are ca obiectiv comercializarea florilor, iar cea de a doua ”FA” are ca obiectiv prestarea serviciilor de spălătorie fără apă pentru autovehicule
  • Târgu Jiu: Cooperativa se numește ”Paradisul Florilor” și are ca obiectiv comercializarea florilor

Cooperativele vor beneficia de sprijin tehnic și financiar pentru a deveni opraționale prin proiectul ”Fem.RRom. – Îmbunătăţirea accesului femeilor de etnie romă pe piaţa muncii şi sprijinirea economiei sociale: promovarea şi dezvoltarea unor servicii integrate prin crearea unor cooperative pentru femei, asigurarea accesului la educaţie formală şi dezvoltarea unor servicii de ocupare specializate şi personalizate, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea