FC Unirea are doi reprezentanţi la CE!
La precedenta calificare a unei naţionale „mici” la un turneu final al Campionatului European, în 2001, în Anglia, căpitanul reprezentativei a fost albaiulianul Rareş Oprea. Acesta a marcat ultimul gol al formaţiei noastre la acest nivel, în eşecul 2-8 cu Germania, din penalty, joc în care a şi fost eliminat. „E foarte bine că doi tineri albaiulieni au ajuns iarăşi în primele 8 echipe ale Europei, tocmai într-un moment când viitorul nu arăta deloc bine”, spune R. Oprea (27 ani), ce a renunţat la fotbal şi munceşte în Anglia. „Important este că după un deceniu Alba Iulia şi Unirea au ambasadori la acest nivel. Le transmit să muncească şi iar să muncească, să profite de fiecare oportunitate, să nu se risipească pentru că ar fi păcat”, a conchis Rareş.
lUnirea l-a avut şi pe Neag!
La turul de calificare din Belarus din septembrie 2010, fundaşul Schuller a fost integralist în trei jocuri, însă problemele medicale din iarnă la genunchiul stâng l-au scos în afara primului unsprezece, unde i-a luat locul tocmai Ionuţ Neag. Pe lângă Fabian Himcinschi (va aniversa 17 ani în 12 mai) şi Eduard Schuller (a împlinit aceeaşi vârstă în 19 martie), „alb-negrii” l-au mai avut în curte şi pe Ionuţ Neag („U” Cluj), originar din Pianu, ce a stat 3 ani la FC Unirea Alba Iulia până în 2008, când a plecat la Şcoala de fotbal „Ardealul” Cluj. Toţi trei au lucrat cu antrenorul Vasile Ursu, la grupele de copii şi juniori ai Unirii, echipă ce-i plăteşte pe cei doi internaţionali cu câte 300 euro lunar! Junii unirişti şi-au luat tricourile de joc din Ungaria ca amintire, iar zilele viitoare vor fi premiaţi de FRF şi preşedintele Traian Băsescu!
lFabi – golgheter în calificări
Fabian Himchinschi a primit botezul ligii întâi în stagiunea anterioară, fiind aruncat în luptă de bosniacul Blaz Sliskovic, iar Adorian Himcinschi i-a prilejuit debutul în eşalonul secund lui Eduard Schuller în turul campionatului. „Pe Fabi şi «Şuli» i-am luat de la zero, 6 ani am muncit cu ei şi ştiu ce înseamnă talentele. Erau apreciaţi de la vârste fragede, au stârnit interesul cluburilor din ţară, nu-i o întâmplare că sunt în vârf. Promit mult, însă sunt doar la început de drum şi trebuie să fie atenţi”, a spus Vasile Ursu. Longilinul atacant a marcat 8 goluri în 6 partide ale campaniei de calificare, 5 înscrise în meciul cu Liechtenstein, egalând un record românesc vechi de 80 de ani! Precocele vârf al naţionalei a stârnit interesul unor cluburi importante de pe „Bătrânul Continent”, Auxerre, Freiburg şi Marseille având reprezentanţi în Ungaria. Himchinschi junior este dorit în ţară de FC Timişoara, care s-a duelat anul trecut cu FC Zurich, Aston Villa, Everton, Fulham, sau Hoffenheim pentru a-i obţine semnătura.
lHimcinschi senior e în culmea fericirii
„Sunt foarte fericit, nu-mi vine să cred ce bucurie trăiesc, atât pentru ce am realizat cât şi pentru calificare. Suntem o generaţie ce promite, putem scrie istoria fotbalului românesc”, a declarat Fabian, cel care a marcat golul victoriei cu Rusia. „Dacă va continua pe această linie, mă va depăşi cu siguranţă şi sper să ajungă un fotbalist important al României. Mă bucur că la această performanţă au pus umărul şi doi unirişti, Fabi şi Schuller fiind jucători valoroşi care au tot viitorul în faţă”, a declarat Adorian Himcinschi, secund al Unirii.
Dan HENEGAR
l
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia Aiudeanul Andrei Cordea este pe punctul de a încheia aventura la CFR Cluj, după ce negocierile cu formația chineză Yunnan Yukun au ajuns la un […]
Video | Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”
Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil” „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”, a anunțat antrenorul aiudean Bogdan Andone, miercuri, 4 noiembrie 2026, în conferința de presă premergătoare meciului FC Argeș – Dinamo din SuperLiga. Bogdan Andone este sub presiune […]
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026 CIL Blaj conduce ierarhia conjudețenelor, după cele 6 derby-uri „de Alba” derulate în turul campionatului Seriei 7 de Liga 3. Echipa din „Mica Romă” a câștigat confruntările cu Metalurgistul Cugir și CSM Unirea […]
