Expediţie în Carpaţi – 100 de delicvenţi din centre de reeducare, la Albac
Joi, 1 august 2013, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, la Albac, o activitate educativ-preventivă în cadrul proiectului „Expediţie în Carpaţi”, ce are ca scop resocializarea şi reintegrarea delincvenţilor şi implicarea concretă în viaţa comunităţii.
Potrivit IPJ Alba, „activitatea organizată de poliţişti a constat în desfăşurarea unui concurs de conducere a bicicletei în poligon, la care au participat 5 echipe a câte 4 elevi de la Centrul de Reeducare Buziaş, Centrul de Reeducare Tg. Ocna, Fundaţia „Yoyo” Bucureşti, Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti şi Clubul Copiilor Cugir.
Iniţiatorii acestui proiect sunt Ministerul Justiţiei şi Ministerul Educaţiei Naţionale, iar parteneri Consiliul Judeţean Alba, Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti şi Fundaţia „Yoyo” Bucureşti.
Beneficiarii proiectului sunt 100 de elevi – 50 minori delincvenţi internaţi în Centrele de Reeducare Tg- Ocna şi Buziaş, iar 50 sunt elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură şi purtare de la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, Fundaţia „Yoyo” Bucureşti şi Clubul Copiilor din Cugir.
Pe primul loc s-a situat echipa de la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, pe locul II echipa de la Clubul Copiilor Cugir iar locul III a fost ocupat de echipa de la Centrul de Reeducare Buziaş.
Pentru implicarea în această activitate, minorii au fost recompensaţi cu diplome şi premii.
Cel mai important obiectiv al acestui proiect este stabilirea şi consolidarea unei relaţii între cele două categorii de minori. Minorii de la centrele de reeducare realizează astfel că pot avea şansa să aibă şi alt drum în viaţă, nu numai cel al infracţionalităţii.
La final, poliţiştii Serviciului Rutier, le-au adresat copiilor câteva recomandări pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, pe perioada cât stau în judeţul Alba cât şi pe perioada vacanţei de vară.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]
