Actualitate

Evoluția Pandemiei, îngrijorătoare pentru Europa: COVID-19, cea de-a cincea cauză de deces. Precizările OMS

Ioana Oprean

Publicat

în

Evoluția Pandemiei, îngrijorătoare pentru Europa: COVID-19, cea de-a cincea cauză de deces. Precizările OMS

Evoluţia pandemiei de COVID-19 este îngrijorătoare în Europa, chiar dacă situaţia nu este similară cu cea din perioada martie-aprilie, a avertizat joi biroul regional european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

”Numărul de cazuri zilnice creşte, spitalizările, de asemenea. COVID-19 este de acum cea de-a cincea cauză de deces, iar pragul de 1.000 de decese zilnice a fost atins”, a afirmat directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, cu prilejul unei conferinţe de presă online.

”Dacă înregistrăm de două până la de trei ori mai multe cazuri zilnice în comparaţie cu vârful lui aprilie, observăm totuşi de cinci ori mai puţine decese”, a mai subliniat acesta, potrivit Agerpres.

Această diferenţă se explică, potrivit OMS, printr-o strategie de depistare mai completă decât în primăvară şi un număr mai ridicat de cazuri la tineri şi la persoane mai puţin vulnerabile.

Citând estimări epidemiologice, OMS avertizează în acelaşi timp că niveluri de mortalitate ”de patru până la cinci ori mai mari decât cele din aprilie” s-ar putea produce ”până în ianuarie”, dacă sunt aplicate ”strategii prelungite de relaxare” a restricţiilor. Ceea ce justifică importanţa noilor măsuri care au fost luate recent de numeroase ţări din Europa pentru a încetini transmiterea virusului.

”Sunt răspunsuri adecvate şi necesare în contextul informaţiilor pe care le deţinem: transmiterea şi sursele de contaminare se produc în locuinţe şi locurile publice interioare şi la persoanele care nu respectă corespunzător măsurile de autoprotecţie”, a mai precizat Kluge.

Nu se pune încă problema de a generaliza din nou izolarea la domiciliu, potrivit OMS.

”Situaţia nu ar fi sustenabilă. Nu putem avea pe termen nedeterminat o izolare ca cea din martie, care a fost o încetare a activităţii. Presiunea şi pagubele colaterale asupra oamenilor ar fi prea ridicate”, a spus acesta.

În special, ”trebuie luate toate măsurile pentru a menţine şcolile deschise”, a susţinut responsabilul agenţiei ONU.

Zona europeană a OMS, care cuprinde 53 de ţări inclusiv Rusia, a raportat peste 7,25 de milioane de cazuri oficiale şi aproape 250.000 de decese provocate de virus, potrivit statisticilor realizate de Organizaţie.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult