Politică Administrație

Europarlamentarul Eduard Hellvig, nominalizat la şefia SRI de preşedintele Klaus Iohannis: Am căutat pe cineva pregătit

Ioana Oprean

Publicat

în

Eduard HellvigPreşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Propunerea şefului statului urmează să ajungă în Parlament pentru a fi validată prin votul plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Petrecerea Divorțaților

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, după ce a anunţat nominalizarea lui Eduard Hellvig la şefia SRI, despre motivul pentru care l-a ales pentru această funcţie, că a căutat pe cineva pregătit, cu energie şi care să aducă calmul necesar în acest spaţiu.

Iohannis a precizat că nu a dorit să facă nominalizările pentru şefia SRI şi SIE împreună, astfel că a anunţat doar nominalizarea la Serviciul Român de Informaţii (SRI), urmând ca în perioada următoare să facă o nominzalire şi pentru Serviciul de Informaţii Externe (SIE).

Întrebat ce calităţi l-au recomandat pe europarlamentarul Eduard Hellvig pentru această funcţie, Klaus Iohannis a spus: ”Atunci când m-am gândit la o persoană pe care să o propun ca director la SRI, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, care are pregătirea necesară, are energia necesară, care cunoaşte actorii politici, care are suficiente cunoştinţe despre activitatea Serviciului şi care este o persoană care vine să aducă calmul necesar în acest spaţiu”.

Iohannis a mai arătat că, ”pe de altă parte, a căutat o persoană care pentru el reprezintă garanţia unui parcurs de modernizare şi de europenizare pentru acest Serviciu”.

”SRI a câştigat foarte mult ca şi imagine publică în ultimii ani, a avut rezultate notabile, s-au făcut progrele semnificative. Toate acestea trebuie duse mai departe de cel care va fi director SRI”, a mai spus şeful statului.

El a spus că în cursul zilei a avut întâlniri cu liderii partidelor politice, cărora le-a adus la cunoştinţă intenţia sa de nominalizare a lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

”Ambele servicii secrete au rămas în ultima perioadă fără directori, SRI şi SIE. Din motive diferite, în ultimele săptămâni, datorită unor evoluţii în viaţa politică şi în mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenţia publicului. Am considerat că în această perioadă, este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă, pentru a instaura calmul necesar acolo”, a spus preşedintele Iohannis, despre situaţia de la Serviciul Român de Informaţii.

Funcţia de director al SRI a rămas vacantă după ce George Maior a demisionat de la conducerea Serviciului, în 27 ianuarie. Interimatul funcţiei a fost asigurat după acest moment de generalul Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.

Hellvig s-a declarat onorat de nominalizarea la SRI, apreciind că în perioada următoare sunt esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale.

Eduard Raul Hellvig are vârsta de 40 de ani şi, începând cu 4 septembrie 2013, a devenit europarlamentar PNL şi membru al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, în urma preluării unuia dintre mandatele de europarlamentar rămase vacante la Bruxelles. A obţinut, în plus, un mandat la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.

Hellvig a deţinut funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în Cabinetul Ponta I, în perioada 7 mai 2012 — 21 decembrie 2012.

Eduard Hellvig a afirmat, joi, că este onorat de nominalizarea la SRI, apreciind că în perioada următoare, în cadrul eforturilor pentru întărirea statului de drept, sunt esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale.

„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate”, a scris, joi, Eduard Hellvig, pe Facebook.

„Interesul naţional înseamnă, în actuala etapă a democraţiei româneşti şi conform voinţei cetăţenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanţei – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar şi al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale”, a mai scris el.

Actualul europarlamentar apreciază că „o democraţie funcţională are resorturile necesare pentru ca statul şi propriii cetăţeni să se afle întotodeauna de aceeaşi parte a baricadei”. „Cu o condiţie: ca toate instituţiile să acţioneze conform regulilor democraţiei şi ale societăţii deschise”, a subliniat Hellvig.

Sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult