Ştirea zilei

Eșec la licitația de la Cupru Min Abrud – companiile care au anunțat că vor să cumpere concentrat de cupru s-au retras din cursă

Ioana Oprean

Publicat

în

Procedura de vânzare de concentrat de cupru la Cupru Min SA Abrud, constând în licitaţie cu ofertă în plic, s-a finalizat. Până la termenul stabilit (12 decembrie 2013, ora 10.00) niciuna dintre cele doua companii, Trafigura PTE LTD Singapore și Yldirim Holding Turcia, aflate în faza de negociere, nu a depus o ofertă angajantă în etapa finală a procedurii.

Pe parcursul negocierilor, ambii participanți au solicitat modificări ale unora dintre condițiile inițiale, stabilite prin Caietul de Sarcini, vizând în principal prețul minim sau garanții suplimentare asupra activelor societății. Având în vedere că modificarea acestor condiții ar fi reprezentat o schimbare esențială a prevederilor obligatorii din Caietul de Sarcini, Comisia de negociere nu a putut accepta aceste propuneri deoarece ar fi fost încălcate princiipiile esențiale ale unei proceduri competitive nediscriminatorie, fapt ce a fost comunicat ofertanților.

Potrivit reprezentanților Ministerului Economiei, ținând cont de observațiile desprinse din derularea acestei proceduri, în perioada următoare se vor reanaliza principiile din Memorandum care au stat la baza acesteia, precum și condițiile din Caietul de sarcini, urmând a se stabili o nouă strategie de atragere a unui partener comercial strategic pentru realizarea investițiilor la Cupru Min S.A.

Prin Memorandumul din 27 februarie 2013 a fost stabilită strategia de atragere de investiții la Cupru Min SA, obiectivul fiind cooptarea unui partener comercial strategic care să ofere un avans de 40 milioane de euro într-un proiect de investiții pe 3 ani, plătibil până la 13 ianuarie 2014 și care să fie capabil să cumpere cantitatea de minereu exploatată pe o perioadă de 7 ani, respectiv cca. 45.000 de tone de concentrat de cupru la un preț minim de 6.900 dolari pe tonă.

În cadrul procedurii și-au manifestat interesul trei ofertanți, respectiv Trafigura PTE LTD (Singapore), Glencore International AG (Elveția) și Yildirim Holding A.S. (Turcia). După verificarea documentelor prezentate de ofertanți s-a constatat neeligibilitatea companiei Glencore International AG, astfel că doar celelalte două companii au fost incluse pe lista scurtă pentru continuarea procedurii care s-a finalizat în data de 12 decembrie la ora 10.00.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Polițist-erou la Alba Iulia: A prins un hoț în timpul liber, în timp ce se afla în parc cu copiii, și a recuperat bunurile furate ale unei femei

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Polițist-erou la Alba Iulia: A prins un hoț în timpul liber, în timp ce se afla în parc cu copiii, și a recuperat bunurile furate ale unei femei Un polițist din Alba Iulia, agent-sef adjunct de poliție Giurgiu Călin, a intervenit rapid pentru a ajuta o femeie căreia îi fusese furată plasa cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Adolescent de 15 ani, din Pianu, reținut pentru agresiune sexuală, amenințare și evadare: A plecat din arestul la domiciliu, a încercat să violeze o tânără de 18 ani și a amenințat-o cu cuțitul

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent de 15 ani, din Pianu, reținut pentru agresiune sexuală, amenințare și evadare: A plecat din arestul la domiciliu, a încercat să violeze o tânără de 18 ani și a amenințat-o cu cuțitul Un adolescent de 15 ani, din Pianu, a fost reținut de polițiști pentru agresiune sexuală, amenințare și evadare, după ce a plecat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025 Camera de Conturi Alba a publicat un raport rezultat în urma misiunii de audit financiar derulat la Primăria comunei Noșlac, pentru exercițiul bugetar al anului 2025. Concluzia auditorilor este de ”opinie contrară”, ceea […]

Citește mai mult