Eniko Tarţa şi Ancuţa Stoenescu (CSU Alba Iulia) versus ICIM Arad, echipă cu care au cucerit titluri naţionale
Baschetbalistele Eniko Ramona Tarţa şi Ancuţa Stoenescu (echipiere ale CSU Alba Iulia) vor avea un meci special sâmbătă, cu ICIM Arad, formaţia în tricoul căreia au cucerit numeroase titluri naţionale în trecut. În 3 martie, de la ora 17.00, la Alba Iulia se va disputa derbyul campionatului, după ce în tur echipa lui Tomas Bilek a învins în ultima secundă în fieful campioanei en-titre, scor 58-56.
Carierele celor două jucătoare, Eniko Ramona Tarţa (23 ani) şi Ancuţa Stoenescu (32 ani) sunt similare până la un punct; ambele evoluează pe postul de coordonator de joc, s-au lansat în baschetul de înaltă performanţă la Arad iar în culorile „galben-albastru” ale oponentelor şi-au trecut în palmares titluri de campioană în România şi prezenţe în întrecerile continentale.
*”Duelul cu Aradul a devenit cel mai important meci al returului”, spune Eniko Tarţa
„Eni” a evoluat timp de 6 sezoane la Arad, imediat după ce a plecat ca şi junioară din oraşul natal, Satu Mare, având în palmares două trofee naţionale, dar şi alte două clasări pe locul secund în întrecerea internă. „Sincer am depăşit starea emoţională din preajma unui joc direct cu Aradul. Am plecat de ceva timp de acolo, dar nu pot uita că la ICIM am început să practic baschet de înaltă performanţă„, a afirmat Eniko Tarţa, ce a evoluat alături de Ildiko Nagy şi Laura Drăgoescu, potenţiale adversare sâmbătă. „În conjunctura dată, meciul a devenit unul dintre cele mai importante din acest sezon. Se anunţă un joc la fel de dificil ca şi în tur, când am produs o uriaşă surpriză. Şansele sunt egale în acest moment, orice detaliu va fi decisiv, dar dacă vom învinge ne vom asigura locul secund. Sperăm să evoluăm măcar la nivelul prestaţiei din toamnă pentru că sunt convinsă că ICIM-ul va aborda altfel întâlnirea cu noi„, a mai declarat Eniko Tarţa. În meciul direct din toamnă, cel mai important rezultat de până în prezent din istoria CSU Alba Iulia, Eniko Tarţa şi-a trecut în cont 10 puncte, 4 recuperări şi 3 pase decisive, dovedindu-se una dintre cele mai bune jucătoare din teren.
*”Mă leagă enorm de multe lucruri de ICIM”, a afirmat Ancuţa Stoenescu
Mult mai bogat este palmaresul arădean prezent în dreptul Ancuţei Stoenescu: trei mandate petrecute la ICIM Arad, cel mai lung de 5 ani, ultimul în 2010. Jucătoarea venită în iarnă de la BC Danzio Timişoara are la activ patru titluri consecutive de campioană naţională cu ICIM Arad (1998-2001). „Practic aproape jumătate din cariera personală din ţară coincide cu numele ICIM-ului. Mă leagă enorm de multe lucruri de Arad, rampa de lansare în baschetul românesc şi european, am jucat acolo atâţia ani, a fost o perioadă frumoasă ce-mi va rămâne în suflet. Era un campionat foarte puternic atunci şi am rămas prietenă peste timp cu foste coechipiere precum Monika Broşovski, Ildiko Nagy şi Laura Drăgoescu„, a spus Ancuţa Stoenescu. Una dintre cele mai valoroase baschetbaliste din România în ultimul deceniu, a revenit în campionatul intern în 2010 la ICIM Arad de unde plecase în sezonul 2003-2004, după ce a câştigat campionatul cu Livas Târgovişte. Cariera externă a cuprins apoi echipele Sporting Atena, cu care a evoluat în Euroligă, Kervanos Stovrolou şi AEL Limassol în Cipru şi Eliztur Ramla din Israel. „Am foarte multe prietene la Arad, dar sunt profesionistă şi le promit că voi da totul pentru a învinge cu CSU Alba Iulia. N-aş vrea să spun că este jocul sezonului, însă dacă ne vom adjudeca victoria, 100 la sută vom încheia sezonul regulat pe locul secund„, a încheiat Stoenescu.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Mâine | Luca Niculescu se întâlnește cu partidele pentru stabilirea programului de guvernare. Programul
Mâine | Luca Niculescu se întâlnește cu partidele pentru stabilirea programului de guvernare. Programul Premierul desemnat Luca Niculescu va avea joi discuții cu partidele parlamentare, pe agenda întâlnirilor aflându-se programul de guvernare și susținerea de care ar putea beneficia viitorul Executiv în Parlament. Luca Niculescu va merge la sediul fiecărui partid. Luca Niculescu se va […]
Auditul privind monitorizarea şi disponibilitatea medicamentelor, finalizat de Ministerul Sănătăţii: Principalele deficienţe constatate
Auditul privind monitorizarea şi disponibilitatea medicamentelor, finalizat de Ministerul Sănătăţii: Principalele deficienţe constatate Misiunea de audit public intern privind activitatea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi a structurilor din Ministerul Sănătăţii cu atribuţii în domeniul medicamentului a fost finalizată de Ministerul Sănătăţii. Au fost constatate numeroase deficienţe, care arată […]
Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație
Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație Proprietarii din România care au ridicat construcții fără autorizație de construire sau au executat lucrări diferite de cele prevăzute în autorizația existentă au la dispoziție, în anumite condiții, un nou mecanism pentru intrarea […]
