Actualitate

Emeric Szakacs – o viaţă dedicată sportului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conducerea Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia, împreună cu membrii, colaboratorii, sponsorii şi simpatizanţii clubului, urează domnului profesor Emeric Szakacs un sincer „La mulţi ani”, cu ocazia aniversării a 75 de ani de viaţă.
Profesorul Emeric Szakacs s-a născut în data de 28 octombrie 1936 în Aiud, unde a urmat cursurile şcolii generale şi ale liceului pedagogic. În anii tinereţii s-a remarcat datorită calităţilor sale în sportul de performanţă, în 1954 devenind campion naţional la 800 metri plat şi vicecampion naţional la 1500 metri plat, categoria I juniori, fiind legitimat la Clubul Universitar Cluj. În perioada 1955-1956 a făcut parte din lotul de handbal Divizia A IPA Sibiu.
După satisfacerea serviciului militar a fost învăţător şi inspector şcolar la Aiud. Din 1960 până în 1963 a fost student al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. În anii facultăţii a devenit de multe ori campion şi vicecampion universitar la probele de 800 metri şi 1500 metri plat. Ca profesor şi inspector şcolar a militat pentru practicarea de către copii, elevi şi adulţi a exerciţiilor fizice, sportului şi turismului fiind un bun organizator al competiţiilor sportive şi de agrement.

Din anul 1968 şi până în prezent s-a dovedit o personalitate marcantă a implementării, dezvoltării, practicării sportului şi turismului de către cetăţenii judeţului nostru. De-a lungul vieţii a avut şansa să cunoască şi să colaboreze cu personalităţi marcante din domeniul învăţământului, culturii şi sportului, care au contribuit la formarea personalităţii profesorului Emeric Szakacs. Dintre aceştia se remarcă, din mărturisirile domniei sale, primul său profesor de educaţie fizică şi sport – Victor Rimbas – decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, profesorul universitar Sorin Pascu, profesorul universitar Efrim Cherteş – preşedintele
compartimentului Sport-Turism din cadrul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, profesorul Vasile Vintilă – secretar general al Federaţiei Române de Tenis şi nu în ultimul rând domnul ing. Ioan Bolog – fostul director al IJCM
Alba şi al SC Hercules SA, în prezent preşedinte al Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia.
Datorită activităţilor sale profesionale şi calităţilor morale, domnul profesor Emeric Szakacs a fost solicitat şi ales în diferite organisme sportive la nivelul judeţului Alba. Astfel este membru al Academiei Olimpice Române – filiala Alba, membru în Compartimentul Tineret, Cultură şi Sport din cadrul Consiliului Judeţean Alba, membru în Comisia Judeţeană de Acţiune împotriva violenţei în sport, preşedinte al Comisiei Judeţene de Tenis şi Tir Sportiv din cadrul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Alba, vicepreşedinte al Asociaţiei judeţene Alba „Sportul pentru toţi”, preşedinte executiv al Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia.

Este organizatorul unor competiţii sportive care au devenit tradiţionale în judeţul Alba şi pe plan naţional, la tenis de câmp: Cupa Unirii – 11 ediţii, Cupa Transilvania – 6 ediţii, Cupa Constructorul – 10 ediţii şi la tir sportiv: Cupa Speranţelor, Cupa Constructorul şi Cupa Unirii. Fiind un bun jucător de tenis de câmp, a participat şi a câştigat numeroase competiţii naţionale la tenis de câmp veterani, la care, şi în prezent este cotat drept  unul dintre cei mai valoroşi jucători la categoria sa de vârstă.

Este fondatorul Şcolii de Tenis „Transilvania”, în cadrul căreia copiii, elevii şi studenţii din Alba învaţă şi practică, cu rezultate bune acest sport nobil: tenisul de câmp. La întreceri şi în activitatea de zi cu zi colaborează şi este susţinut de Prefectura Judeţului Alba, Consiliul Judeţean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Direcţia pentru Sport şi Tineret Alba, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba, Colegiul Liceal Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia precum şi de reprezentanţi ai conducerii Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia cum sunt ing. Iustin Furdui, conf dr ing Eugen Vitan, ing Colea Anghel, ec manager Constantin Creţu, ec Gheorghe Ştef, ing Marius Drăghici. În finalul comunicatului de presă remis de Consiliul director al Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia se găsesc şi urările cuvenite la aniversare: „Pentru tot ce ai făcut şi faci în interesul sportului, îţi mulţumim şi îţi dorim un sincer «La mulţi ani»


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bursele sociale nu vor fi tăiate pe perioada vacanței. Ministru: ,,Numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va creşte”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bursele sociale nu vor fi tăiate pe perioada vacanței. Ministru: ,,Numărul elevilor care vor putea beneficia de acest sprijin va creşte” Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat vineri, 28 august 2026, că nu va propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale. Prin majorarea cu aproximativ 7% a pragului de venit […]

Citește mai mult

Actualitate

Orașul din județul vecin în care motorina şi benzina se vând cel mai ieftin din ţară: Cât costă carburanții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Orașul din județul vecin în care motorina şi benzina se vând cel mai ieftin din ţară: Cât costă carburanții  Prețurile benzinei și motorinei au rămas, în general, aproape neschimbate de vineri până sâmbătă, însă un oraș din România se remarcă prin cele mai mici prețuri la carburanți din țară. În municipiul Reghin, din judeţul Mureş, […]

Citește mai mult

Actualitate

Legea ANI, prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar în Timișoara, promulgată de Nicușor Dan: Explicația președintelui

Bogdan Ilea

Publicat

în

Legea ANI, prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar în Timișoara, promulgată de Nicușor Dan: Explicația președintelui Președintele Nicușor Dan a promulgat legea ANI, adoptată de Parlament, care prevede și încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz, și implicit plecarea acestuia de la conducerea Primăriei Timișoara. ,,Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea […]

Citește mai mult