Eliberarea cazierului judiciar şi a cărţii de identitate vor fi scutite de taxa de timbru
Comisia de Tăiat Hârtii, platforma online pe care Guvernul a primit circa 3.000 de sugestii de simplificare a birocraţiei, a ajuns pe ultima sută de metri, iar Guvernul aduce primele schimbări. Eliberarea cazierului judiciar şi a cărţii de identitate vor fi scutite de taxa de timbru. De asemenea, copiile legalizate ale diferitelor acte vor fi înlocuite de o declaraţie pe propria răspundere.
O ordonanţă de urgenţă îi scuteşte pe români de plata taxei de timbru atunci când cer eliberarea cărţii de identitate şi a cazierului judiciar. Au fost mulţi cei care s-au plâns de procedurile greoaie de obţinere a cazierului judiciar, dar şi că sunt puşi pe drumuri ca să-şi legalizeze diferite acte.
„O să aveți surprize uriaşe. Cazierele. Nu vor mai fi plimbaţi oamenii şi vor lua instituţiile una de la alta. Copia legalizată nu are nicio logică, să dăm bani notarului, să mergem cu aceeaşi copie la aceeaşi instituţie”, a explicat ministrul Fondurilor Europene la emisiunea 24 de minute.
Numai anul trecut, două milioane şi jumătate de caziere au fost eliberate de poliţie, iar celor care le-au cerut le-au trebuit ore bune ca să le obţină. Au primit documentele numai după ce au făcut drumuri la Poştă, pentru timbrul fiscal, apoi alte drumuri, pentru plata taxei de eliberare.
Dacă până acum trebuia să mergeți inclusiv la CEC ca să achitaţi taxele extrajudiciare de timbru, în curând nu va mai fi nevoie să faceţi acest drum şi asta pentru că Guvernul a decis să simplifice întreaga procedură.
Unde încă li se vor mai cere taxe de timbru, românii vor avea la dispoziţie mai multe variante. Taxele vor putea fi plătite în numerar, cu cardul sau online. Toate instituţiile vor trebui să accepte plăţile moderne până în 2018. Însă asta e doar o parte a problemei. Motivul pentru care oamenii sunt puşi pe drumuri este că sistemele informatice ale diferitelor instituţii NU comunică între ele.
„Ca să te înscrii la şomaj, trebuie să te duci tu om sărac să iei adeverinţă de la ANAF că n-ai venituri. E o prostie colosală că Agenţia de Şomaj nu cere direct de la ANAF”, a spus ministrul Cristian Ghinea.
Fiscul lucrează deja la modernizarea sistemului informatic, iar proiectul ar putea fi gata peste doi ani şi jumătate.
Sursa Digi24
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]
