Actualitate

Elena Udrea va ajunge din nou în arestul Poliției Capitalei

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca Elena Udrea să fie arestată preventiv pentru 30 de zile în dosarul ”Gala Bute”. Decizia nu este definitivă, însă executorie.

Petrecerea Divorțaților

udreaElena Udrea a mai stat în arest preventiv, în perioada 11-17 februarie, în dosarul „Microsoft”.

Cererea DNA privind încuviințarea arestării și începerii urmăririi penale în dosarul ”Gala Bute”, în care Elena Udrea este acuzată de trei infracțiuni de luare de mită, a fost aprobată luni de plenul Camerei Deputaților.

Inițial, Elena Udrea a fost acuzată în acest dosar de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.

Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită.

„În 2010, Elena Udrea a primit în mod indirect, pentru sine și pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanții SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanțarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unități administrativ-teritoriale în cadrul programului ‘Schi pentru România’. La 24 august și 20 decembrie 2010, SC Termogaz Company a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul lui Ștefan Lungu, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziție, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia. Suma menționată reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de minister către UAT Cavnic și UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de SC Termogaz Company”, susțin procurorii.

Potrivit DNA, Ștefan Lungu a folosit banii astfel obținuți parțial în interes personal, iar parțial, la cererea ministrului Udrea, pentru plata unor servicii de publicitate și monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta și partidul din care făcea parte Elena Udrea.

A doua infracțiune de luare de mită are legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către SC Consmin SA.

Anchetatorii au reținut că, în perioada 2010 — 2011, Elena Udrea și Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naționale de Investiții (suspect în dosar), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul SC Consmin SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.

„Astfel, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către SC Consmin SA pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăți, în valoare totală de 335.486 lei. La rândul său, Lungu dădea banii primiți lui Tudor Breazu, persoană apropiată atât de Udrea, cât și de Topoliceanu. Plățile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societății SC Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei”, au constatat anchetatorii.

DNA menționează că o parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu, care le-a predat la rândul său Elenei Udrea, iar diferența a fost folosită de Breazu pentru a plăti diferite cheltuieli ale celor două.

A treia infracțiune de luare de mită este în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni și UAT Petroșani.

„În 2011, Udrea a cerut și a primit de la Adrian Gardean, pentru sine și pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp. Astfel, la 7 februarie 2011, Udrea i-a cerut lui Gardean ca din sumele primite de la minister să facă mai multe ‘sponsorizări’, transmițându-i că trebuie să discute detaliile cu Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului. Ulterior, Udrea i-a cerut lui Nastasia să îi comunice lui Gardean că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăților efectuate și care urmau să fie efectuate în 2011”, se mai arată în comunicat.

DNA menționează că, urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu, care i-a predat lui Nastasia, însă banii au fost restituiți de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunțată organelor de urmărire penală.

 Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]

Citește mai mult